În primăvara 2015 se vor planta peste 1.000 de puieţi în municipiul Braşov.
„La fel ca în fiecare an, am început campania de plantări de primăvară. Anul acesta, vor fi în jur de 4.000 de puieţi plantaţi. Cea mai mare parte dintre puieţi provin din pepiniera Regiei Pădurilor Kronstadt, iar acest lucru înseamnă o reducere a cheltuielilor pentru această campanie de plantări. Mă bucur că încep să se vadă roadele investiţiei noastre, mai ales că din acest an, Regia Pădurilor Kronstadt poate deveni furnizor şi pentru alţi clienţi în afară de Primăria Braşov”, a precizat primarul George Scripcaru.
Începând cu acest an, Regia Publice Locale a Pădurilor Kronstadt a transmis oferte de vânzare puieţi din pepiniera proprie către toate primăriile din zona Braşovului, cum ar fi: Zărneşti, Săcele, Cristian, Feldioara, Predeal, Prejmer, Ghimbav. Oferta cuprinde următoarele specii: scoruş, stejar roşu, arţar american şi platan. Preţurile se situează sub preţurile pieţei din acest moment.
Regia Locală a Pădurilor „Kronstadt“ va planta aproximativ 600 de puieţi de stejar ruși și platan, în următoarele zone: zona Pasajului Griviţei, aliniament stradal drumul Coresi, zonele aferente aleilor din parcul Ina Schaeffler, completarea aliniamentelor stradale la toate intrările din oraş.
De asemenea, firma cu care municipalitatea are contract va planta aproximativ 400 de puieţi de tei, arțar și platan în următoarele zone: aliniament Str. Carierei, aliniament Bd. Kogălniceanu, aliniament Str. Dimitrie Anghel, aliniament str. Hărmanului, aliniament str. Independenţei, aliniament str. Neptun, aliniament str. De Mijloc și la solicitările asociaţiilor de proprietari.
În perioada 2008-2013, în municipiul Braşov s-au plantat peste 20.000 de puieţi şi 135.602 metri liniari de gard viu (135,6 km).