Un tractor românesc marca Universal U650, vechi de 20 de ani, a stârnit un interes neașteptat în comuna Săbăoani din județul Neamț. Scos la licitație de primărie, utilajul a atras 13 fermieri dornici să-l cumpere, iar în final a fost vândut celui care a oferit cel mai mare preț.
13 fermieri s-au bătut la licitație pe utilaj
Anunțul privind licitația a fost făcut pe 3 septembrie, prin care primăria anunța vânzarea tractorului U650, aflat în domeniul privat al comunei, în baza OUG nr. 57/2019. Licitația publică s-a desfășurat pe 17 septembrie, iar competiția a fost una strânsă, conform agrointel.ro, publicație online de știri specializată în domeniul agriculturii din România.
„A fost vândut destul de repede. Am avut 13 beneficiari interesați și a câștigat cel care a oferit prețul cel mai mare. Utilajul era funcțional, dar mai avea nevoie de câteva reparații. Primăria îl folosea la deszăpezire, însă, după achiziția unor utilaje noi, s-a decis valorificarea acestuia pentru a folosi banii în interesul comunității. A fost într-adevăr un interes mare, sunt mulți pasionați de tractoarele vechi, care nu se mai găsesc pentru că nu se mai fabrică”, a declarat o funcționară a Primăriei Săbăoani.
Tractorul U650, vechi de două decenii, vândut cu 32.000 de lei
Utilajul s-a vândut cu 32.000 de lei, a fost deja achitat integral și predat noului proprietar. Pe lângă prețul de adjudecare, fermierul a plătit și 100 de lei pentru documentația de atribuire.
Tractoarele Universal U650, produse de Uzina Tractorul Brașov (UTB), rămân un simbol al agriculturii românești. Cu o istorie de peste jumătate de secol, modelele U650 au revoluționat munca agricolă în România și continuă să fie apreciate pentru fiabilitate și simplitatea mecanică, chiar dacă au fost înlocuite treptat de utilaje moderne din import.

Care sunt specificațiile motorului și performanța tractorului U650
Motorul tractorului românesc U650 este un motor diesel cu 4 cilindri în linie, model D110, având o capacitate de 4,8 litri (4760 cmc). Motorul dezvoltă o putere nominală de 65 CP (47,8 kW) la 1800 rotații pe minut, dispune de injecție directă și pornire electrică. Este echipat cu filtru de aer și baie de ulei pentru ungere. Performanțele tractorului includ:
- Cutie de viteze cu 10+2 trepte, cu roți dintate alunecătoare și reductor, oferind o gamă largă de viteze (deplasare între 2,64 și 27,32 km/h).
- Priză de putere independentă și sincronă, cu turatie de 540 rot/min la 1800 rot/min motor.
- Sistem hidraulic cu reglaj automat de forță și poziție pentru acționarea mașinilor agricole.
- Servomecanism hidraulic pentru direcție, care reduce efortul operatorului.
- Masa de exploatare cu cabină este circa 3620 kg.
- Raza minimă de viraj este de 3,4 metri.
- Capacitatea rezervorului de combustibil este de aproximativ 98 litri.
Tractorul U650 este robust și fiabil, utilizat intensiv în agricultură pentru o varietate de lucrări și transport. Modelul continuă să fie apreciat de fermieri pentru costul redus de întreținere și funcționarea solidă.
