Sănătatea vine din natură. Permacultura, un mod de viață, cu Bogdan Gaborov 

Sănătatea vine din natură. Permacultura, un mod de viață, cu Bogdan Gaborov 

Sunt mulți ani de când l-am întâlnit pe Bogdan, sau Bodhi, așa cum îl știe lumea, cred că era undeva prin 2014, și m-a atras felul lui de a fi, de a se exprima liber și în același timp cu căldură în glas, de a ocroti și de a ghida. Îmi spunea, cât se poate de senin, cum că băiatul lui nu a folosit niciodată mănuși iarna. Și știți, de obicei, cum părinții își cocoloșesc copiii. Eu, mirată. Cum să nu dai mănuși copilului? Ei bine, așa era. Într-o vară, la un festival stradal admiram cum amândoi copilașii lui alergau desculți pe pietrele încinse, amintindu-mi la rândul meu de copilărie când alegeam să merg desculță pe asfaltul încins. Spirit liber, independent, trăind parcă într-o altă lume și venind parcă din alte timpuri.

Pe pagina lui de prezentare ne întâmpină următorul text: “Pământul nu este predictibil pe hârtie sau în spatele monitorului, el trebuie simțit cu tălpile, cu palmele, cu privirea, vrea să fie mirosit și gustat prin bunătățile pe care ni le oferă. Împreună cu pământul noi evoluăm și căpătăm sens… la fel și el, împreună cu noi, pas cu pas.

În stitlul lui, inconfundabil pentru cei ce îl cunosc, Bodhi se prezintă:

“Sunt geograf, instructor de arte marțiale, terapeut, sculptor. Aparent nu au legătură între ele dar se bazează pe aceleași principii, sunt doar forme de manifestare diferite. Terapii naturale, revenirea la natură, grădina că sursă principală de sănătate…

Pathfinder, așa mă simt, explorator, deschizător de drumuri, cel ce îți vorbește despre trecerea dincolo… Viața mea este asemenea unui puzzle, învăț, experimentez, uneori în domenii total diferite, caut să aplic principiile după care trăiesc în fiecare acțiune și gest. Bodhi este numele meu. Despre existența mea de până acum, pot spune ca am descoperit bioenergiile pe la 8 ani și am început practica Artelor Marțiale la 14 ani. În timp, am studiat legendele, istoria, pământul, apele, viul și Oamenii.

Toată Țara-i Școala Mea, unii îmi spun că sunt Geograf… sau Prof de Geogra. Am învățat să lupt. Am început să descopăr terapiile naturale și să înțeleg cum sănătatea vine din interiorul nostru și din Natură. Unii îmi spun Maestru, alții instructor sau profesor. Desen, modelaj, cioplit… unii cred că sunt sculptor, dar sunt abia la început de Drum… Universul m-a provocat, viața mea a avut un moment de cumpănă… Am înțeles că este important să mă reasez și astfel am descoperit că îmi place să împărtășesc din experiența acumulată.

Iubesc să le arăt Oamenilor Natura, din care și ei, și eu, facem parte… Să ii învăț cum se poate trăi o viață frumoasă, sănătoasă și în belșug. Așa s-a născut ideea acestor ateliere și a școlii de terapii naturale TerraLitua. Dincolo de experiențele acumulate, sunt Eu și atât.”

Cum ți-a fost copilăria? Ai fost atras de natură în primii ani de viață?

Bodhi: Am copilărit în capitală, în Drumul Taberei, un cartier interesant, plin de multă vegetație, pe unde umblam zi lumină. Petrecem mult timp în grădinile dintre blocuri – în anii ‘80 era plin de grădini. Într-o zi am descoperit o eoliană, făcută dintr-un butoi metalic tăiat în două, era urcată deasupra unei căsuțe încropită din tot felul de reciclări. Tot dând târcoale, m-am împrietenit cu nenea care ținea căsuța, avea cam 70-80 de ani, mi-a arătat cum funcționa sistemul electric creat de el și am văzut prima dată un strung la lucru.

Alte articole:   Cum se pot obţine voucherele pentru energie? Ministrul Muncii: Vor fi 3 variante

În perioada aceea am conștientizat nevoia Oamenilor de a rămâne aproape de Natură, chiar dacă locuiau într-o cutie, cine știe la ce etaj, fiecare avea o grădina a lui… Aveam și noi o grădina în cealaltă parte a orașului, în Colentina, unde mergeam în fiecare duminică, toată primăvara.

Vara, copilăria mea era la țară, în Gorj, sub muntele Parîng (mai tîrziu aveam să îmi fac acolo lucrarea de licență în geografie). În 86 ne-am mutat acolo în sat, în casa străbunicilor, casă veche de 200 de ani. Chiar dacă nu a fost o experiență de durată, am învățat foarte multe lucruri despre viața de la țară. În același timp a fost prima experiență comparativă, medicină naturală, țărănească vs. cea alopată. Răcisem și îmi făceau ai mei polidin, pe partea cealaltă descoperem pas cu pas cum funcționează energiile naturale și exersam pe ai mei…

Profesia ta este aceea de geograf, de ce ai ales această profesie?

Bodhi: În liceu mi se cerea permanent să fiu în top! Nu mă pasiona topul ăsta al lor… mi se (de)scriau destine medicale  (în timp m-am apropiat de terapiile naturale) mai târziu economice, din pregătirea pentru ASE m-am ales cu pasiunea pentru geografie. Un cumul de evenimente m-au dus către Munte și schimbând și clasa, am dat peste o profă de nota 11, Doamna  Șerban, ea a făcut diferența! Mergeam weekend de weekend pe munte și în fiecare joi la ora de geogra, ea mă întreba unde plec, apoi îmi dădea o carte despre zona pe care urma să o umblu sau îmi povestea câte ceva despre acele locuri…

M-a fascinat de la început modul de a privi per ansamblu, mereu am considerat geografia, istoria, biologia, anatomia și sportul inseparabile. DeMartonne sau Simion Mehedinți mă fascinau prin studiile lor pluri-disciplinare. M-am specializat pe relief și soluri, ceea ce nu știam atunci, încă, era  – DE CE? Am cunoscut un Om care avea să miște, în timp multe lucruri în viață mea – Dl Parichi, nu mai este prezent în planul nostru existențial, dar el mi-a atras atenția asupra muuultor lucruri, pe care abia acum (după 25 de ani) încep să le înțeleg…

Alte articole:   Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov va avea o secţie cu 125 de paturi, în căminul de la Noua

Am vrut să cercetez fenomenele de risc natural dar am rămas cu vrutul, nu s-a mai organizat masterul. În schimb am rămas eu cu bucuria de a înțelege ce și cum se întâmplă în Natură, cum poți preveni fenomene care par de nestăvilit și  ce înseamnă să nu te lupți cu viul ci să îl observi-studiezi-înțelegi și să te armonizezi cu el.

Povestește-ne despre legătură omului cu natura în viziunea ta, ce avem de învățat de la natură?

Bodhi: N-am nici cea mai mică idee despre legătura Omului cu Natura – dacă încep să analizez legătura asta constat că mintea mea o ia razna – mă minte sistematic.  Atât Omul cât și Natura e bine să fie observate, contemplate și explorate. Natura este modelul nostru de viață sănătoasă – îndepărtându-ne de ea încep să ne doară multe. Ințelegând-o și așezându-ne în fluxul ei, simțim prin fiecare gest și acțiune, forța ce ne conduce prin lumea asta.

Ce este permacultura?

Bodhi: Despre revenirea la Natură este permacultura. Istoricește privind, este o modalitate de a privi lucrurile în ansamblu – permanent – cultural – agricol (re)dezvoltată în urmă cu mai bine de 50 de ani, undeva prin Australia. Dar este cu mult mai mult de atât, este un mod de viață sănătos, tu cu tine, în Familie, în Comunitate. Înseamnă să pui accent pe valori autentice care astăzi sunt luate la mișto, vorba aia, tot ceea ce este sănătos, îmi doresc sau mă împlinește, este ilegal sau devine pe zi ce trece…

Permacultura este drumul pe care îi putem observa pe cei ce încă fac lucrurile bine și frumos lângă noi. Fără să ne opunem, lăsăm Viul să își vadă de curgerea lui iar noi, astfel, ne amintim cum se fac toate.

Crezi că poți schimba viziunea oamenilor față de pământ?

Bodhi: Fiecare are un punct de vedere. În timp am reușit să am o perspectivă, ceea ce mă poziționează pe la genunchiul broaștei pe drumul evoluției. Asta nu îmi da dreptul să schimb pe nimeni, mai ales în zona în care oamenii își croșetează destinul… Eu pot fi cel mai bun care pot fi , la mine în grădină și așa pot face eu diferența. Sănătatea vine din Natură, nu o furnizez eu. Ce pot face eu este să îmi asum rolul de Pathfinder, să găsesc urmele, să le arăt și celor care îmi sunt aproape și astfel să dau un sens prezenței mele în viața altora. 

Alte articole:   Grindeanu, despre relaţia sa cu Bolojan: Eu cred că oamenii nu se aşteaptă să fim prieteni

Ce pot învăța participanții la atelierele pe care le organizezi? Cum decurge un atelier?

Bodhi: Atelierele pot atinge multiple dimensiuni, rar găsești doi munți care să semene… Un curs care se va desfășura anul acesta este despre cum să grădinărești fără efort și asta să devină ceva care să te însănătoșească, să te poziționeze corect față de tine. Un alt curs îi va viza pe cei din mediul de bussines, în care îi povățuiesc cum să își facă munca, fără a fi afectați de boli profesionale. Toate cursurile online vor avea completări pentru cei doritori, întâlniri față în față de weekend sau tabere, în care să practicăm împreună. Pregătesc o tabără de Haiducie, dar asta povestim când îi va veni sorocul.

Atelierele de obicei au un format online, cu info-teme-consiliere și pe perioada verii facem practică.

Să te întreb de planuri de viitor? Sau despre pasul spre cultivator? Ce alegi?

Bodhi: Amândouă …

Planurile mele sunt în desfășurare… caut să dezvolt proiectul TerraLitua în toate aspectele lui: grădină, sănătate, arte marțiale, școală de permacultura, artă decorativă, cursuri pentru copii, ateliere de redefinire omenească, limba Rumuna (româna) terapeutică…

Cultivator am fost de când Lumea, acum aleg să cultiv solul și astfel să mă aleg cu bucate de calitate. Surplusul mă va ajuta să cunosc Oameni noi și să creez o familie extinsă plină de Bucurie… a și apropos de asta, Radio Bucura este un proiect pe care îl voi demara încet și care are ca scop conectarea oamenilor și comunităților care se simt bine în Natură și caută să aibă un mod de viață natural, sănătos.

Libertatea pentru tine este o formă de exprimare sau un mod de viață?

Bodhi: Mai demult ți-aș fi spus că libertatea este revoltă, poate rebeliune… Libertatea nu există. Să fii li-ber înseamnă să te răpească și să fii al lor… (cf dex). Cuvântul libertate nu este al Oamenilor ci este inventat de cei care îi fură pe Oameni. Omul este Om și atât. Dacii liberi nu există, sunt doar Oameni d’aci, de prin Văile și Munții ăștia din jurul nostru… Să trăiești Natural este un pleonasm, atunci când trăiești nu o poți face altfel decât Natural. În celelalte variante te faci că trăiești. Traiul este și atât!  T&Rai – pe Tine te faci să fii Rai – aici și acum să devii ceea ce ești deja…

Bucurie!

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov