O nouă măsură de sistematizare a circulației în municipiu va fi luată de Primăria Brașov, prin amenajarea unui sens giratoriu în intersecția Bulevardului Saturn cu strada Uranus. Potrivit primarului George Scripcaru, documentația de urbanism a fost întocmită, iar în următoarea perioadă va fi eliberată autorizația de construcție.
„Amenajarea era necesară, pentru că se produc blocaje atât dinspre strada Uranus către Saturn, cât și de pe bulevardul Saturn către Uranus, unde rămâne o singură bandă pentru mersul înainte”, a precizat primarul Brașovului.
Tot în următoarea perioadă, municipalitatea va demara și lucrări de reparații a carosabiliului pe arterele importante, acolo unde anul trecut au fost efectuate lucrări la rețele.
George Scripcaru (Foto: Andrei Paul)
„Imediat ce vremea va permite, va fi reasfaltată strada Toamnei. De asemenea, aceeași lucrare va fi efectuata si pe Bulevardul 15 Noiembre, pe tronsonul cuprins între Patria și intersecția cu străzile Toamnei, Calea București si Zizinului, la «Trei Alimentare»”, a spus George Scripcaru.
De asemenea, în aceste zile se va face și corelarea semaforului de la trecerea recent amenajată pe Iuliu Maniu la Spitalul Sf. Constantin cu semaforul din intersecția de la Ceasu Rău, astfel încât șoferii să aibă undă verde la ambele semafoare și să se evite blocajele.