Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) încurajează persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale să depună cât mai curând cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, astfel încât să poată beneficia de sprijin începând cu luna noiembrie 2026, prima lună a sezonului rece 2026–2027.
Cererile pentru ajutorul pentru încălzire se depun până pe 20 noiembrie
Pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței începând cu luna noiembrie 2026, cererea și documentele justificative trebuie depuse la primăria de domiciliu până la data de 20 noiembrie 2026.
Solicitările înregistrate după această dată vor fi luate în considerare pentru acordarea ajutorului aferent lunii decembrie 2026.
Acordarea ajutorului se face în baza unei dispoziții emise de primar, după verificarea veniturilor și a celorlalte condiții de eligibilitate.

Unde se depun cererile și cine poate beneficia de ajutorul pentru încăzire
Cererea – declarație pe propria răspundere pentru ajutorul pentru încălzire se depune la primăria localității sau a sectorului municipiului București în care se află locuința, individual sau, după caz, prin intermediul asociației de proprietari. Formularele sunt puse la dispoziție de primării și pot fi disponibile și pe site-urile autorităților administrației publice locale.
Persoanele care doresc să beneficieze de ambele forme de sprijin trebuie să bifeze în formular atât opțiunea pentru ajutorul pentru încălzire, cât și pe cea pentru suplimentul pentru energie.
Ajutorul pentru încălzire locuinței și suplimentul pentru energie se acordă, prin dispoziția primarului, persoanelor singure și familiilor care se încadrează în criteriile prevăzute de Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de veniturile nete lunare, componența familiei, sistemul de încălzire utilizat și bunurile deținute.
Ajutorul pentru încălzire se acordă pentru sezonul rece 2026–2027, în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, în timp ce suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de energie utilizate.
Cum se face plata ajutorului pentru încălzirea locuinței
Plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei și a suplimentului pentru energie este asigurată de ANPIS, prin intermediul agențiilor teritoriale.
În cazul energiei termice furnizate în sistem centralizat, al gazelor naturale și al energiei electrice, ajutorul se decontează lunar furnizorului, fiind scăzut din valoarea facturii.
Pentru încălzirea cu combustibili solizi și/sau petrolieri, suma aferentă întregului sezon rece sau lunilor rămase din sezon, în funcție de momentul solicitării, se acordă integral, într-o singură tranșă, în luna decembrie.

Consumatorii vulnerabili pot beneficia şi de tichet pentru energie
Suplimentar acestor forme de ajutor, consumatorii vulnerabili pot beneficia, până la data de 31 decembrie 2026, de tichetul de energie în valoare de 50 de lei pe lună, destinat achitării facturilor la energia electrică, în conformitate cu prevederile OUG nr. 35/2025, cu modificările și completările ulterioare.
Cererea pentru acordarea tichetului se poate transmite prin intermediul aplicației EPIDS sau se poate depune la primărie.
ANPIS recomandă persoanelor și familiilor interesate să se adreseze primăriei de domiciliu pentru informații privind documentele necesare, sprijin în completarea cererii și clarificări referitoare la modalitatea de depunere a acesteia.
Totodată, solicitanții pentru ajutorul pentru încălzire sunt încurajați să verifice completarea corectă a tuturor rubricilor aferente beneficiilor de asistență socială solicitate.
