Ultima tragedie produsă pe o trecere de pietoni de pe Calea Bucureşti, în care a pierit o fată de 16 ani, a creat numeroase reacţii în rândul opinei publice. Ba, chiar şi politicienii au preluat în discursul lor subiectul, având în vedere că, de la începutul anului, patru persoane au murit în accidente similare.
În faţa presiunii publice, municipalitatea a anunţat o serie de măsuri pentru a preveni producerea unor astfel de nenorociri. Mai mult, mulţi vorbesc şi despre legalitatea montării de panouri publicitare în zona trecerilor de pietoni. Iată ce ne scrie un cititor, care vrea să rămână anonim („eu nu candidez la nicio funcţie”):
„Ai scris atatea despre trecerile pietoni. dar eu cred ca ai omis ceva. Exista un normativ pentru iluminatul public stradal pe care nimeni nu-l respecta. Nici Flash-ul, nici Primaria. Normativul zice: Nivelul de iluminare al trecerii de pietoni trebuie să fie cu 50% la sută mai mare decat cel al căii de circulaţie pe care se găseşte trecerea de pietoni. Acum punem semafoare dupa ce am facut giratorii si am desfiinţat semafoarele (pentru fluidizarea traficului)!
Pe de altă parte, exista o Lege nr. 185/2013, care spune asa: Art. 28
(1) Pe strazile de categoria I, II si III, conform clasificarii prevazute de legislatia in vigoare privind regimul drumurilor, se pot amplasa panouri publicitare, in urmatoarele conditii: a) la distanta de minimum 4,00 m fata de limita carosabilului, in cazul in care nu exista trotuar; b) la distanta de minimum 1,00 m fata de limita dinspre carosabil a spatiului verde de pe trotuar, fara a impiedica circulatia pietonilor; c) la minimum 2,50 m inaltime de la sol, pentru panourile cu suprafata utila mai mare de 2,50 mp per fata.
(2) Panourile de mici dimensiuni, respectiv cu suprafata maxima de 2,20 mp se amplaseaza la o distanta de cel putin 25,00 m intre panouri.
(3) Panourile de mari dimensiuni, respectiv cu suprafata maxima de 12,00 mp, se amplaseaza la o distanta de cel putin 50,00 m intre panouri.
(4) In situatia in care ansamblul de mijloace de publicitate este constituit dintr-o succesiune de panouri publicitare de diferite dimensiuni dispuse in orice combinatie, distanta dintre panouri va fi de minimum 50,00 m.
(5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1)-(4), mijloacele de publicitate amplasate in interiorul incintelor centrelor comerciale, supermagazinelor, hipermagazinelor, parcurilor comerciale, parcurilor industriale, astfel definite in conformitate cu legislatia in vigoare.
Au fost respectate aceste prevederi pe Calea Bucureşti, unde s-au întâmplat multe dintre accidente?”