Andrei Anastasescu are 18 ani de experiență în sporturile de contact. Este antrenor, centură neagră și specialist în nutriție și psihologie aplicată în sport.
A format sportivi care au urcat pe podiumuri naționale, europene și mondiale. A construit un stil propriu, inspirat de celebrul Mike Tyson. Dar povestea lui nu se oprește la performanță.
În spatele agresivității controlate din ring se află un om preocupat de educație, echilibru și sens. Un om care vorbește despre frică fără să o ascundă. Despre durere fără să o transforme în spectacol. Și despre copii care nu trebuie neapărat să devină campioni pentru a câștiga ceva esențial.
Prin proiectul „Mișcare, nu Ecran”, Andrei încearcă să-i apropie pe copii de sport. Prin nutriție și psihologie, îi ajută pe oameni să-și schimbe obiceiurile. Iar prin proiectele sociale, caută să ofere sprijin celor care au nevoie de o direcție.
Am vorbit cu Andrei Anastasescu despre instinct, disciplină, frică, performanță și responsabilitatea unui antrenor. Dar mai ales despre omul care rămâne după ce se sting luminile în sală.
Andrei Anastasescu: „Cel mai mare rezultat nu este medalia, ci faptul că ai fost acolo pentru un copil”
Un KO în cinci secunde, un stil inspirat de Mike Tyson și sportivi formați pentru podiumuri naționale și internaționale. Acestea sunt doar câteva repere din parcursul lui Andrei Anastasescu.
Cu 18 ani de experiență în sporturile de contact, Andrei este antrenor, centură neagră și specialist în nutriție. Activitatea sa include și psihologie aplicată, cercetare și proiecte sociale.
În acest interviu vorbim despre agresivitatea controlată, pregătirea mentală și disciplina dincolo de sală. Despre copiii care își găsesc încrederea prin sport. Despre frică, eșec și sensul unei vieți construite prin muncă.
Dar și despre o întrebare care contează poate mai mult decât toate rezultatele: cine este Andrei Anastasescu atunci când își dă jos mănușile?
KO în cinci secunde. Cum se antrenează instinctul unui luptător?
Ai în palmares un record care lasă mulți oameni fără cuvinte: KO în doar cinci secunde, într-o competiție națională. Ce se întâmplă în mintea unui luptător în acele prime secunde? Cum antrenezi un asemenea instinct?
În primele secunde simți adrenalină, tensiune și instinct. La mine apare imediat dorința de a fi agresiv. Vreau să produc damage din primul contact, nu doar fizic, ci și mental. Voiam ca adversarul să simtă că nu are timp să respire.
Toți avem instinctul de prădător. Eu l-am recunoscut, l-am acceptat, l-am hrănit și l-am antrenat. Asta face diferența: să transformi instinctul în agresivitate controlată.
Anastasescu Tyson Style. Ce înseamnă, de fapt, stilul Peek-a-boo?
Brandul tău poartă o semnătură puternică: Anastasescu Tyson Style, inspirat de celebrul stil Peek-a-boo. De ce ai ales această filosofie tehnică? Cât de greu este să implementezi agresivitatea controlată a lui Mike Tyson în boxul și kickboxingul modern?
La prima vedere, când spui Tyson, lumea se gândește la o forță brută. Dar în spate este un întreg mecanism. Vorbim despre disciplină, antrenament mental și muncă asiduă, zi de zi.
Peek-a-boo înseamnă presiune, mișcare de cap, unghiuri, explozie și agresivitate controlată. Nu îl poți copia pe Tyson exact în boxul sau kickboxingul modern. Dar poți lua esența: disciplină, curaj și presiune constantă.
Cum recunoști un viitor campion?
Ai format sportivi care au urcat pe podiumuri naționale, europene și mondiale. Când intră un copil pentru prima dată în clubul ATS, ce detaliu îți spune că ar putea deveni campion?
Tocmai asta face sportul atât de frumos și interesant. Nu există un singur ingredient care îți spune din prima dacă un copil va deveni campion.
De multe ori, copiii timizi, nesiguri sau retrași se transformă enorm prin antrenament. Dacă au răbdare, disciplină și învață să nu renunțe când le este greu, pot ajunge pe cele mai înalte podiumuri.
Campionul nu se vede mereu din prima zi.
Frica și durerea din ring. Pregătirea mentală contează la fel de mult
Ești coautorul unei lucrări academice despre reglarea emoțională și durerea resimțită în sporturile de contact. Publicul vede gloria din ring, dar rareori înțelege presiunea fizică și psihică. Cum înveți un sportiv să-și gestioneze frica și durerea într-o gală televizată?
Eu nu îmi învăț sportivii să nu aibă frică. Frica există. Durerea există. Presiunea există. Îi învăț să nu fugă de ele și să nu le ascundă.
Când un sportiv simte frică, îl ajut să o transforme în energie. Să nu o vadă ca pe o slăbiciune, ci ca pe un semn că este prezent și că îi pasă. În sporturile de contact nu câștigă cel care nu simte nimic. Câștigă cel care simte, dar rămâne lucid.
Lucrez cu ei tehnici pe care le-am învățat la cursuri și conferințe de psihologie sportivă. Folosesc și concluziile cercetărilor pe care le-am realizat. Pentru mine, pregătirea mentală este la fel de importantă ca pregătirea fizică.
Nutriție și psihologie. De ce nu funcționează dietele fără o schimbare mentală?
Abordarea ta integrează sportul, nutriția și psiho-nutriția. De ce eșuează atât de multe diete? Cum poate mentalul cultivat în sală să ajute oamenii să fie disciplinați și în bucătărie?
Filosofia mea îmbină două lucruri: sensul despre care vorbea Viktor Frankl și educația nutrițională. Eu nu vreau doar să îi dau omului o dietă. Vreau să îl ajut să înțeleagă de ce vrea să se schimbe și cum poate mânca sănătos pe termen lung.
Majoritatea dietelor eșuează pentru că omul primește o listă, dar nu primește o direcție. Dacă nu are un sens puternic, renunță repede. Eu îi învăț cum să mănânce, dar și cum să își construiască disciplina. În minte, în sală și în viața de zi cu zi.
„Mișcare, nu Ecran”. Cum îi îndepărtezi pe copii de dependența de telefon?
Trăim în era ecranelor, iar tu ai inițiat proiectul „Mișcare, nu Ecran”. Cum îi convingi pe copii că satisfacția unui antrenament este mai valoroasă decât un joc pe calculator?
Nu cred că trebuie să demonizăm telefonul. Trebuie să le arătăm copiilor că există o satisfacție mai profundă decât cea rapidă de pe ecran. Prin sport, copilul simte că poate. Simte progresul, disciplina, încrederea și bucuria că a reușit ceva prin munca lui.
Un joc îți dă dopamină doar pe moment. Eu vreau ca un copil să înțeleagă că nu telefonul îl face puternic. Îl fac puternic momentele în care îi este greu și totuși nu renunță. Acolo începe adevărata transformare.
Cine este Andrei Anastasescu după ce își dă jos mănușile?
Ai 18 ani de experiență în sporturile de contact. Ești centură neagră, antrenor și nutriționist. Iarna ești pe schiuri în Predeal. Pari un munte de energie și disciplină. Dar cine este Andrei atunci când se sting luminile în sală?
Toate aceste activități sunt, într-un fel, niște reflecții ale mele. Sportul, disciplina, antrenamentele, nutriția, psihologia și schiul arată o parte din Andrei. Dar nu îl arată în întregime.
Sunt puțini oameni care mă cunosc cu adevărat. Poate partenera mea vede o parte mai profundă din mine.
În rest, lumea vede energia, forța și omul activ. Dar în interior sunt un om mult mai profund. Simt mult, gândesc mult și caut mereu sens.
Când un „Mulțumesc, domn’ profesor” valorează mai mult decât o medalie
Antrenorul din colțul ringului devine uneori un al doilea tată sau singurul sprijin al unui sportiv. A existat un moment în care mulțumirea unui copil aflat într-o situație grea a cântărit mai mult decât toate medaliile?
Da, au existat astfel de momente. Pentru mine, o medalie este importantă. Dar când un copil îți spune sincer „mulțumesc” și vezi că sportul l-a schimbat, simți altceva.
Am avut copii în care știu că am lăsat o amprentă pe viață. Unii își amintesc, alții poate au uitat. Dar eu știu ce am pus acolo: timp, răbdare, disciplină și suflet.
Nu toți ajung campioni pe podium. Dar dacă prin sport devin mai încrezători, mai disciplinați și mai buni ca oameni, pentru mine este o victorie uriașă.
Uneori, cel mai mare rezultat nu este centura, medalia sau cupa. Este faptul că ai fost acolo pentru un copil exact când avea nevoie de cineva.
Ce i-ar spune Andrei de astăzi copilului care abia descoperea artele marțiale?
Privind în urmă, la băiețelul care descoperea artele marțiale acum aproape două decenii, ce i-ai spune astăzi? Dacă te-ai putea întoarce în timp pentru un singur minut, ce sfat i-ai da?
I-aș spune să nu renunțe. Să aibă răbdare, pentru că multe lucruri pe care atunci nu le înțelege vor avea sens mai târziu. I-aș spune că drumul nu va fi ușor. Vor fi momente de îndoială și oameni care nu vor crede în el.
Vor exista lupte pe care va trebui să le ducă singur. Dar toate îl vor construi. Și i-aș mai spune ceva: continuă să muncești. Într-o zi, durerea, disciplina și toate sacrificiile tale vor deveni parte din omul care vei fi.
Lecția care formează un campion și în viață
Care este cea mai importantă lecție de viață pe care vrei să o memoreze fiecare elev? Ce trebuie să păstreze atunci când viața îl pune la podea?
Vreau ca fiecare elev să înțeleagă că obstacolele, durerea, eșecul și suferința nu vin doar să te doboare. Ele vin să îți arate că ești pe drumul corect și să testeze cât de mult îți dorești.
Acolo se face diferența dintre învingător și învins. În momentele grele, când ai toate motivele să renunți, dar alegi să mergi mai departe. Atunci se vede caracterul. Atunci se formează campionul în ring, dar și în viață…