Braşovenii, indiferent de religie, sunt invitaţi, marţi, 26 iunie, de la ora 19.00, să se roage împreună pentru România, la Biserica Neagră.
Rugăciunea colectivă se va ține în limba română. Momentul va dura 15-20 de minute.
Prim-preotul Christian Plajer, reprezentant al Bisericii Evanghelice CA din România (Parohia Brașov) spune că sunt aşteptaţi la „Rugăciunea pentru România” toţi cei care doresc, fără deosebire de confesiune, de etnie, sau de limbă.
„Vrem să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să fie alături de noi, să avem convingerea că nu ne părăseşte în aceste zile de cumpănă în care se pare că multe lucruri se vor întâmpla şi vor determina viitorul României”, a explicat clericul.
La Biserica Neagră au mai fost organizate asemenea rugăciuni colective pentru România; în februarie 2017, când au apărut problemele cu OUG 13, alta în luna octombrie a anului trecut când, la fel, ţara noastră era cuprinsă de frământări sociale şi politice și în 31 decembrie 2017, la trecerea în noul an.