Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) RomâniaFilm, una dintre cele mai emblematice instituții ale cinematografiei românești, a intrat oficial în faliment după mai bine de opt ani de insolvență, potrivit informațiilor publicației Profit.ro.
RomâniaFilm intră în faliment. Instanță a dat curs solicitărilor venite din partea Direcției Fiscale Brașov
Decizia a fost luată recent de instanță, care a dat curs solicitărilor venite din partea Direcției Fiscale a Consiliului Local Brașov și a creditoarei Nada Rusimovici.
Decizia instanței: faliment după nerespectarea planului de reorganizare
Tribunalul a constatat că RADEF nu a respectat planul de reorganizare, care prevedea achitarea până la finalul anului 2025 a 80% din datoria totală de 32,8 milioane de lei.
Direcția Fiscală Brașov mai are de recuperat 30.554 de lei, în timp ce Nada Rusimovici are o creanță de 1,01 milioane de lei.
Administratorul judiciar al Regiei a confirmat că situația economică dificilă a fost agravată de creșterea costurilor la energie și de instabilitatea geopolitică, ceea ce a dus la scăderea veniturilor din închirierea imobilelor.
RomâniaFilm intră în faliment. Instanță a dat curs solicitărilor venite din partea Direcției Fiscale Brașov
RADEF, prin administratorul său special, a încercat să evite falimentul invocând modificările aduse Legii insolvenței în 2022.
Potrivit acestora, regiile autonome nu mai pot fi supuse procedurilor de insolvență sau faliment.
Cu toate acestea, tribunalul a respins argumentele, susținând că procesele începute înainte de intrarea în vigoare a noii legi trebuie să urmeze legislația anterioară.
Creanța Rusimovici și licitația pentru active
Nada Rusimovici, care a preluat în 2012 o creanță de 938.000 de lei asupra RADEF de la o companie de producție de filme, a devenit unul dintre creditorii principali ai Regiei.
După ce justiția a anulat un contract de dare în plată convenit inițial pentru stingerea datoriei, Rusimovici a fost înscrisă în tabelul de creanțe cu suma totală de 1,26 milioane de lei, incluzând dobânzile.
În mai 2026, ea a cerut falimentul RADEF și și-a exprimat interesul de a prelua clădirea fostului Oficiu de Difuzare și Programare a Filmelor Timiș, în contul creanței.

Clădirea, scoasă la licitație cu 780.570 de euro plus TVA
Clădirea este acum scoasă la licitație de către RADEF, cu un preț de pornire de 780.570 de euro plus TVA.
Alte imobile din Cluj-Napoca și Mogoșoaia sunt, de asemenea, disponibile pentru vânzare, la prețuri de 365.370 de euro plus TVA, respectiv 2.142.000 de euro plus TVA.
În total, valoarea proprietăților scoase la vânzare se ridică la aproximativ 3,3 milioane de euro, potrivit administratorului judiciar al Regiei.
Totuși, finalizarea intabulărilor și a documentației cadastrale pentru alte imobile din țară, inclusiv din Constanța, Craiova și Brașov, întâmpină dificultăți din cauza procedurilor greoaie ale autorităților locale.
RomâniaFilm, o moștenire culturală în declin
RADEF RomâniaFilm, înființată în anii 50 după naționalizarea cinematografiei românești, a fost unul dintre pilonii culturii cinematografice în România.
În momentul reorganizării sale ca regie autonomă, în 1991, deținea aproximativ 600 de săli de cinema și avea mii de angajați. Totuși, până în 2018, anul intrării în insolvență, doar 16 cinematografe mai funcționau, dintre care unul singur în București.
„Ne trage mult în jos situația din trecut, partea politică nu s-a îngrijit pe parcursul anilor de sălile de cinematograf”, declara în 2018 Adrian Mironescu, directorul general al Regiei.
Tentative eșuate de salvare și procese internaționale
În 2019, frații Edward și Jak Sukyas, moștenitorii fondatorilor companiei Cinegrafia Română (CIRO) confiscate în 1948 și transformată ulterior în RomâniaFilm, au deschis un proces de arbitraj împotriva statului român la Comisia Națiunilor Unite pentru Legislația Comerțului Internațional (UNCITRAL).
Ei au acuzat România că a încălcat tratatele bilaterale de protejare a investițiilor cu Canada și SUA, refuzând să-i despăgubească pentru exproprierea CIRO. Totuși, în 2024, UNCITRAL a decis că nu are competența să soluționeze cazul, iar frații Sukyas au fost obligați să achite costurile de arbitraj.
În urmă cu patru ani, regizorii Florin Anghel și Paul Arion, cunoscuți pentru proiectul „Geții: Superstiții și Război”, au încercat să preia și să revitalizeze rețeaua de cinematografe a RADEF. Totuși, negocierile nu au ajuns la un rezultat.