Percheziții la un dezvoltator imobiliar din Brașov. Polițiștii brașoveni au descins miercuri, 4 noiembrie, la un dezvoltator imobiliar din municipiul Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare cu consecințe deosebit de grave. Anchetatorii au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară, prejudiciul estimat în cauză fiind de aproximativ 4,15 milioane de lei.
Percheziții la un dezvoltator imobiliar din Brașov. Prejudiciu de peste 4 milioane de lei într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare
Acțiunea se desfășoară în cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române. Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Brașov, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Potrivit cercetărilor, administratorul societății comerciale vizate ar fi promis și vândut, în perioada 2025-2026, apartamente într-un bloc finalizat în acest an, la prețuri care ar fi fost subdeclarate în actele autentice.
Anchetatorii susțin că dezvoltatorul ar fi urmărit astfel aplicarea cotei reduse de TVA de 9%, raportată la valorile mai mici înscrise în contracte.
Diferențele dintre prețurile reale ale apartamentelor și cele declarate în acte ar fi fost încasate în numerar și folosite în interes personal. Potrivit polițiștilor, prejudiciul cauzat prin aceste fapte este estimat la aproximativ 4.150.000 de lei.
Ce caută anchetatorii în urma perchezițiilor
Perchezițiile desfășurate miercuri dimineață au ca scop strângerea de probe în dosar. Polițiștii urmăresc să ridice documente, evidențe extracontabile și medii de stocare care ar putea avea legătură cu ancheta, dar și să identifice eventuale sume de bani deținute în numerar fără justificare legală.
La finalul activităților, o persoană urmează să fie condusă la sediul IPJ Brașov pentru audieri și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
La acțiune participă și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și inspectori ai Inspectoratului Județean în Construcții Brașov.
Reprezentanții IPJ Brașov precizează că persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
