Kader Keita (25 de ani), jucătorul celor de la Rapid, trece prin momente neplăcute.
Mijlocașul giuleștenilor a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu o victimă care a ajuns la terapie intensivă. Kader Keita a plecat de la locul accidentului, iar în prezent se află în custodia Poliției, potrivit Digisport.ro.
Kader Keita de la Rapid ar fi fugit de la locul accidentului
Totul s-a petrecut în dimineața zilei de marți, la ora 5:30, în București, iar jucătorul Rapidului a călcat o femeie de 68 de ani, care traversa strada.
„La data de 3 martie 2026, în jurul orei 05:45, Brigada Rutieră a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că la intersecția dintre str. Gherghiței și str. Zamfir Nicolae din Sectorul 2, o femeie, care prezenta leziuni în zona capului, se află întinsă pe partea carosabilă.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de prim-ajutor, care a transportat femeia la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare, aceasta afirmând inițial faptul că ar fi căzut.
Ulterior, în jurul orei 07:00, Brigada Rutieră a fost informată de către o unitate spitalicească cu privire la faptul că, în camera de gardă a fost adusă o femeie, care a suferit leziuni ce par a fi ca urmare a implicării într-un accident de circulație.
Kader Keita, reținut 24 de ore. Victima, la terapie Intensivă
În acest context, pentru clarificarea situației de fapt la unitatea spitalicească s-a deplasat o echipă de cercetare, din cadrul Brigăzii Rutiere. În paralel, polițiștii Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuți din cadrul Brigăzii Rutiere au stabilit cu certitudine faptul că femeia, în vârstă de 67 de ani, este victima unui accident de circulație, iar autorul acestuia a părăsit locul faptei, fără încuviințarea poliției.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuți a fost identificat autorul accidentului, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, care la acest moment se afla în custodia poliției pentru continuarea cercetărilor„, se arată scris în comunicatul Brigăzii Rutiere.
Prima reacție a celor de la Rapid, după ce Kader Keita a lovit o femeie pe trecere
”În urma numeroaselor solicitări pentru un punct de vedere oficial, folosim această cale pentru a vă transmite următoarele aspecte:
Clubul a luat la cunoștință informațiile apărute în spațiul public privind implicarea jucătorului nostru, Kader Keita, într-un accident rutier, caz aflat în prezent în ancheta autorităților.
Dorim să subliniem faptul că, în acest moment, vorbim despre o investigație în curs, iar toate demersurile sunt gestionate de către autoritățile competente.
Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziție definitivă și nu se vor decide măsuri disciplinare.
Jucătorul a fost îndemnat să colaboreze pe deplin cu autoritățile și să ofere tot sprijinul necesar pentru clarificarea situației, iar clubul va monitoriza evoluția cazului și vom comunica public orice informație oficială relevantă”, au anunțat cei de la Rapid Bucureşti.
Foto: Sport Pictures
