Premieră în România: candidat la școala de poliție, reținut pentru 24 de ore fiindcă a folosit o microcameră video la examen
Un candidat, la școala de poliție, în vârstă de 31 de ani, din județul Teleorman, a fost reținut sâmbătă, 7 noiembrie, pentru 24 de ore, sub acuzația de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Bărbatul a încercat să susțină proba scrisă a examenului de admitere la Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina folosind un sistem electronic de comunicare la distanță.
Copiatul cu tehnică nu mai reprezintă doar o simplă fraudă
Măsura privativă de libertate constituie o premieră absolută în rândul concursurilor de profil. Este pentru prima dată când un candidat este preluat de polițiști direct de la ieșirea din sala de examen, condus la audieri și reținut pentru 24 de ore într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă pentru o faptă de acest gen.
Până în prezent, astfel de practici ilicite erau încadrate drept abateri de la regulament, sancționate exclusiv pe cale administrativă – prin anularea lucrării, evacuarea din sală și interdicția temporară de a se mai înscrie la sesiunile viitoare.
Precedentul instituit la Câmpina depășește granițele școlilor Ministerului Afacerilor Interne. Surse apropiate de anchetă au explicat pentru Libertatea că măsura reținerii candidatului care încearcă să fraudeze concursul poate fi aplicată oricărui alt examen național, inclusiv în cazul elevilor care susțin probele de Bacalaureat sau al candidaților la concursurile de admitere la facultate.
Subiectele de examen, informații nedestinate publicității
Rațiunea juridică este identică, au explicat sursele citate. Până la încheierea oficială a probei și publicarea baremelor, subiectele de examen au statut strict de informații nedestinate publicității. Oricine utilizează camere video, microcăști sau conexiuni de date pentru a transmite foaia cu subiecte în timp real către persoane din afara sălii nu mai comite o simplă fraudă academică, ci trece în sfera penală. Un astfel de candidat riscă dosar penal și chiar reținerea pentru divulgare de informații confidențiale.
Bărbatul a fost prins în flagrant delict de comisia de examinare în timp ce transmitea în direct conținutul testului grilă. Conform anchetatorilor, acesta avea disimulate pe corp un dispozitiv Wi-Fi mobil, o microcameră video, un emițător și o microcască audio. Cu ajutorul acestui echipament, bărbatul filma foaia cu subiecte și o trimitea în exterior unui complice, de la care primea în timp real rezolvările direct în cască.
Cum a fost prins candidatul de la școala de poliție
La sesiunea de admitere din toamna 2026, concurența a fost masivă. Aproape 2.800 de candidați au ajuns la proba scrisă, dintr-un total de peste 3.000 înscriși inițial. Din cauza numărului foarte mare de participanți, organizatorii au împărțit testarea în mai multe centre de examen din oraș, atât în licee și școli generale civile din Câmpina, cât și în pavilioanele proprii ale Școlii de Agenți de Poliție.
Bărbatul din Teleorman a fost repartizat să susțină testul în incinta unității MAI. Ceea ce nu a luat însă în calcul a fost tocmai specificul sediului școlii de poliție. În perimetrul unității, conexiunea la rețelele mobile de date și semnalul GSM sunt extrem de slabe, existând zone cu ecranare structurală a semnalului.
Unde era ascunsă microcamera
Sistemul electronic a început să dea erori de transmisie, iar candidatul nu mai reușea să audă ce i se dicta în microcască. Agitația din bancă l-a dat de gol în fața supraveghetorilor.
Bărbatul devenise vizibil neliniștit, își introducea repetat mâinile în buzunare, își aranja compulsiv hainele sub care avea montată cablarea camerei și a emițătorului, iar la un moment dat a cerut permisiunea de a merge la toaletă, cel mai probabil pentru a-și repoziționa microcasca audio din ureche, au explicat, pentru Libertatea, sursele consultate.
Membrii comisiei de supraveghere au adoptat o tactică bine calculată. Au lăsat candidatul să continue până la finalizarea probei tocmai pentru a permite administrarea completă a probatoriului, astfel încât fapta de divulgare a informațiilor nepublice să fie comisă în formă consumată, nu doar ca o simplă tentativă.
În momentul în care a predat lucrarea și a ieșit din sală, polițiștii au intervenit direct, l-au percheziționat și l-au condus la audieri. Candidatul avea microcamera montată în nasturele de la cămașă, au precizat sursele consultate de Libertatea.
Prietena, care îi dicta din mașină răspunsurile, complice în dosarul penal
Ancheta a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. În cursul audierilor, candidatul prins cu tehnică în sala de examen a refuzat inițial să colaboreze cu anchetatorii.
Pus în fața probelor, bărbatul a cedat în cele din urmă și a făcut mărturisiri complete. A recunoscut că a închiriat întregul dispozitiv electronic de la o cunoștință, iar la celălalt capăt al firului se afla chiar prietena lui. Tânăra îl aștepta într-o mașină parcată în apropierea școlii, de unde primea imaginile video și îi transmitea prin microcască răspunsurile corecte la testul grilă.