Eveniment

Când iau elevii vacanța de iarnă

NewsBv

Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, elevii și profesorii vor intra în vacanța de iarnă începând cu data de 23 decembrie. Aceștia vor reveni în bănci abia după Sfântul Ion.

Vacanța de iarnă este una dintre cele mai așteptate vacanțe din an. Elevii și profesorii se vor bucura de 19 zile libere  în perioada 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027.

Vacanța de iarnă 2026. Elevii se întorc în bănci după Sfântul Ion

În acest an, elevii vor intra în vacanța de iarnă miercuri, 23 decembrie și vor reveni în bănci abia pe 10 ianuarie 2027.

”Elevii vor beneficia de un binemeritat repaus care include sărbătorile de iarnă, precum Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan”, transmit reprezentanții Ministerului Educației, potrivit libertatea.ro. 

Vacanța de iarnă include șase zile de sărbătoare legală: Crăciunul (25 și 26 decembrie, care cad vineri și sâmbătă), Anul Nou (1 și 2 ianuarie, vineri și sâmbătă), Boboteaza (6 ianuarie, miercuri) și Sfântul Ioan (7 ianuarie, joi).

Sfârșitul vacanței de iarnă conicide cu începerea celui de-al treilea modul al anului școlar. Durata acestuia variază în funcție de județ, ultima zi de cursuri înaintea următoarei vacanțe fiind stabilită pentru 12, 19 sau 26 februarie, în funcție de calendarul aprobat local.

Potrivit calendarului școlar, după vacanța de iarnă elevii vor mai avea următoarele vacanțe:

  • În februarie: o săptămână, stabilită în perioada 15 februarie – 7 martie 2027
  • La primăvară: 24 aprilie – 4 mai 2027
  • Vara, care începe după încheierea cursurilor, pe 18 iunie 2027, pentru elevii care urmează structura obișnuită.

Anul școlar 2026–2027 se va încheia pentru majoritatea elevilor pe 18 iunie 2027. Clasele terminale au însă calendare diferite: elevii de clasa a XII-a la zi și a XIII-a la seral sau cu frecvență redusă încheie cursurile pe 4 iunie, în timp ce elevii de clasa a VIII-a finalizează pe 11 iunie.

În cazul învățământului profesional și al unor clase din filiera tehnologică, cursurile se vor prelungi până pe 25 iunie.

vacanţa
vacanţa