Main Story

Jaful de la CET Brașov continuă cu binecuvântarea autorităților

Sebastian Dan

Chiar dacă nimeni nu mai dă, teoretic, doi bani, pe ruinele care au mai rămas de la CET Brașov, băieții deștepți mai găsesc soluții pentru a face foarte mulți bani, frumoși, din ce a mai rămas.

Se fură în disperare conducte și subansambluri din averea CET, în interesul celor care acum se laudă că furnizează energie termică în sistem centralizat. Poate nu întâmplător este faptul că presa locală nu a scris niciun cuvânt despre faptul că DNA sapă tot mai adânc pe afacerile care au căpușat DNA, chestiune anunțată de newsbv.ro AICI.

Mai nou, și Garda Financiară Brașov își face de lucru prin incinta CET Brașov, încercând să dea  de cap „dispariției“, printre altele, a câteva sute de metri de conductă preizolată, cu diametre de 400, 600 și  800 de milimetri. Conform informațiilor newsbv.ro, aceasta a fost cărată cu destinație necunoscută, la această oră, de către mașini înmatriculate pe firmele Tetkron SRL și Bepco SRL.

CITEȘTE ȘI:

Mai mult, se pare că jaful de la CET are un consens total, inclusiv lichidatorul judiciar acceptând ca și puținul rămas din averea CET să fie dat către băieții deștepți. De exemplu, paza perimetrului societății este asigurat de fostul corp al gardienilor publici, aflat în subordinea Consiliului Județean.  Mai nou, această activitate a fost încredințată fără licitație unei firme care aparține unui grup de interese din noul Consiliu Local Brașov. Evident, la un preț mult mai mare – 600 de milioane de lei pe lună. Iar ca bomboana pe colivă să nu lipsească, mai trebuie spus că Secția 5 de Poliție, din zonă, ar fi trebuit să aprobe planul de pază al obiectivului înainte să fie încheiat contractul. Ceea ce, încă, nu este cazul, dar nu este prima oară când hârtiile se „rezolvă“ ulterior.

Coincidență sau nu, schimbarea firmei de pază, la un preț mult mai mare, survine în contextul în care  responsabilii CET trebuie să dea socoteală procurorilor anticorupție pentru un jaf fără precedent, de la un obiectiv strategic nu doar pentru economia națională, ci și pentru brașoveni, care dacă ar fi încadrat corect penal s-ar traduce prin sabotaj. Disperarea actorilor implicați în această poveste este cu atât mai mare cu cât se schimbă conducerile la nivel de parchet general și DNA, iar „scutul“ politic nu mai există.

Cert este faptul că Bepco SRL, firmă-căpușă care vinde pe bani grei brașovenilor agentul termic, și ăla subvenționat de Consiliul Local, deși este produs rezidual, nu ar funcționa dacă nu ar folosi utilaje și stații de transformare de pe platforma CET. Asta ca să nu mai amintim de faptul că CET a început să fie „golit“ de cabluri și diverse subansamble cu titlul de împrumut către firme dubioase, din anturajul celor care conduc Bepco. Și ca să nu fie dubii, fostul șef de la Hidroelectrica, Mihai David, și alți șmecheri locali specializați în tăiatul uzinelor și vânzare alor la fier vechi nu sunt deloc străini de aceste „mici“ afaceri.