Procurorii DNA au dispus aseară punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.11.2014, a Alinei Bica, în prezent procuror şef DIICOT, membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, potrivit unui comunicat de presă al DNA.
Nascuta in 19 ianuarie 1974, in Fagaras, Alina Bica a ajuns procuror in 1996 si nu s-a gandit nicio clipa sa ceara trecerea in randul judecatorilor, chiar daca de ceva timp e la moda aceasta “transhumanta”. Dupa primii trei ani de activitate la Parchetul Judecatoriei Sfantu Gheorghe, Alina Bica a activat trei ani la Parchetul Tribunalului Brasov, apoi inca un an la Parchetul Tribunalului Bucuresti si in 2003 a devenit procuror la PICCJ – Sectia de urmarire penala si criminalistica. A devenit sef serviciu la DIICOT in 2006, iar trei ani mai tarziu, in 21 ianuarie 2009, a fost numita secretar de stat in cadrul Ministerului Justitiei, unde a facut echipa pe timpul guvernarii PDL cu ministrul Catalin Predoiu. Actualul sef al Executivului, Victor Ponta, a propus-o pe Alina Bica pentru functia de sef al DIICOT.
Alina Bica a fost pusă sub urmărire penală de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind retrocedări ilegale în 2011, în care prejudiciul adus statului este de peste 62 milioane euro, retrocedări făcute de o comisie din ANRP din care actualul procuror-şef al DIICOT a făcut parte.
CITEȘTE ȘI: STENOGRAME Cum negocia Blejnar posturi la ANAF cu procurorul brașovean Alina Bica
În acest dosar au mai fost reținuți Lăcrimioara Alexandru și Dragoș Bogdan, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data faptelor, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Pe 15 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafaţă de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, sector 2.
Potrivit procurorilor, la data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, din care făceau parte Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, a aprobat raportul de evaluare a terenului de 13 ha din Capitală cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Astfel, membrii comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei).
Aceştia ar fi fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24 februarie 2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului, mai notează anchetatorii.
După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15 martie 2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă din data 25 ianuarie 2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat).
Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro), reprezentând supraevaluarea, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase, mai spun procurorii.
Actualul preşedinte ANRP George Băeşu a declarat, în 2012, că, în perioada 2009-2011, despăgubiri de zeci de milioane de euro au ajuns, în special, la cesionarii de drepturi, şi nu la proprietarii îndreptăţiţi.
„Unele persoane au avut norocul de a şti mereu şase numere din 49 la ANRP”, a declarat George Băeşu, adăugând: „Trebuie să ştim cât noroc şi câtă complicitate a ANRP a existat în aceste cazuri”.
Preşedintele ANRP a precizat atunci că membrii comisiei de despăgubiri erau reprezentanţii Guvernului Boc şi că în perioada 2009-2011 preşedinte ANRP a fost Crinuţa Dumitrean, care potrivit presei face parte dintre apropiaţii lui Ioan Oltean.
Comisia de acordare a despăgubirilor era mereu sub presiune politică, a arătat George Băeşu, care a precizat că aveau loc întâlniri, la sediul ANRP, între membrii Comisiei şi anumiţi lideri politici, în care se stabilea prioritatea dosarelor.
Astfel, unii cesionari de drepturi îşi primeau foarte rapid drepturile, o lună-două, în timp ce foştii proprietari aşteaptă de ani de zile să îşi încaseze despăgubirile, iar unele dosare nu au fost nici măcar deschise.
Audierile din această seară vin la scurt timp după ce în presă au apărut fotografii cu Alina Bica, politicianul Elena Udrea şi prietena sa Ana Maria Topoliceanu la cumpărături în capitala Franţei. Deşi făcute în luna februarie, imaginile au fost date publicităţii înainte de alegeri. Procurorul şef al DIICOT, Alina Bica, a declarat atunci, printr-un comunicat de presă, că „înţelege să nu comenteze în spaţiul public aspecte care ţin de viaţa privată, desfăşurate în cadrul efectuării unui concediu de odihnă”. De asemenea, aceasta a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) „să declanşeze, de îndată, prin Inspecţia Judiciară a CSM, verificări privind imaginile difuzate de site-ul www.Joscenzura2014.wordpress.com, preluate de mai multe posturi de televiziune, precum şi comentariile efectuate în spaţiul public cu acest prilej, de natură a aduce atingere reputaţiei profesionale”, se mai arată în comunicat.