Eveniment

„Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, avanpremieră în 90 de cinematografe din 52 de oraşe din România

Gabriela Bunghez

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2026, va putea fi văzut în România înainte de premiera oficială.

„Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, în avanpremieră naţională, în 90 de cinematografe din 52 de oraşe

„Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, câştigător al premiului Palme d’Or la Cannes anul acesta, se va vedea într-o proiecţie unică în 90 de cinematografe din 52 de oraşe din toată ţara, în 13 iunie, de la ora 19.00, a anunţat cineastul luni, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Cinema Studio din Bucureşti. Biletele pentru avanpremieră se pun în vânzare marţi, potrivit News.ro.

„În acest moment nu ştim cu precizie când va putea fi organizată premiera în România a filmului FJORD. Depinde de identificarea unei săli potrivite pentru premieră, de programul actorilor principali, căci ne dorim ca Sebastian Stan şi Renate Reinsve să fie prezenţi la premieră, de programul sălilor de cinema şi de data lansării filmului în Statele Unite.

Cel mai probabil premiera va fi cândva între lunile octombrie şi ianuarie. Pentru că mai este mult pînă atunci, pentru că din august filmul va începe să aibă premiere în alte ţări din Europa şi pentru că a existat multă emoţie în România generată de acest al doilea Palme d’Or, am vorbit cu sălile de cinematograf şi am obţinut înţelegerea lor pentru organizarea unei avanpremiere cu FJORD sub forma unei singure proiecţii în toate sălile disponibile din România, din respect pentru publicul de acasă”, a declarat Cristian Mungiu.

Cristian Mungiu a câştigat cel de-al doilea Palme d’Or din carieră

Proiecţia unică pentru avanpremieră este realizată cu sprijinul Voodoo Films şi Forum Film.

Cristian Mungiu a câştigat cel de-al doilea Palme d’Or din carieră în 23 mai, devenind al zecelea regizor din istorie care atinge această performanţă, alăturându-se unor cineaşti precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica, fraţii Dardenne sau Michael Haneke.

„Fjord” s-a bucurat de o primire excelentă la premiera mondială de la Festivalul de Film de la Cannes, atrăgând un număr impresionant de cronici internaţionale pozitive şi stârnind o adevărată furtună de reacţii pe internet.

Variety a numit „Fjord” „o dramă socială ingenios construită”, Screen Daily îl considera pe Cristian Mungiu „unul dintre marii gânditori morali ai cinematografiei contemporane”, DEADLINE descria FJORD drept „o dramă magistrală a vremurilor noastre polarizate”, iar INDIEWIRE afirma despre Cristian Mungiu că „disecă necruţător capcanele reacţionare ale globalizării”.

„Societăţile noastre au devenit extrem de polarizate, generînd un tip de radicalizare care îi împarte pe oameni în grupuri rivale opuse, care se ignoră, se dispreţuiesc şi adesea ajung să se deteste reciproc. Sîntem convinşi că noi avem dreptate, în timp ce ceilalţi sînt întotdeauna manipulaţi, radicalizaţi, naivi. Avem foarte puţine îndoieli sau chiar deloc despre ceea ce credem”, declara Cristian Mungiu într-un interviu pentru presa franceză.

cristian mungiu

„Fjord”, inspirat dint-o poveste reală

„Fjord” spune povestea soţilor Lisbet şi Mihai Gheorghiu, care se mută într-un sătuc dintr-un mic fiord norvegian, unde curând se împrietenesc cu vecinii lor, soţii Halberg. Copiii celor două familii devin apropiaţi, în ciuda diferenţelor de educaţie şi valori.

Pe lângă Sebastian Stan şi Renate Reinsve din rolurile principale, în film apar şi actorii români Adrian Titieni, Alin Panc, Giulia Nahmany şi Ana Bodea.

„Fjord” este rezultatul unei colaborări colective, susţinută de o coproducţie amplă şi o distribuţie internaţională care funcţionează unitar. Este primul film în limba engleză regizat de Cristian Mungiu şi, totodată, primul film „românesc” al actorului Sebastian Stan.

Turnat în principal în Norvegia, în primăvara lui 2025, filmul reuneşte actori vorbind engleză, norvegiană, suedeză şi română.

„Fjord” a fost produs de o echipă internaţională

„Fjord” a fost produs de o echipă internaţională, având în componenţă pe Tudor Panduru ca director de imagine (RMN, Malmkrog, The President’s Cake), scenografa Simona Pădureţu (Bacalaureat, Tatăl mută munţii, Jaful secolului), montorul Mircea Olteanu (După dealuri, Un pas în urma serafimilor, Cravata galbenă), mixeurul Kristian Eidnes (Nymphomaniac, Antichrist), directorul de film Adrian Moroca (Amintiri din Epoca de Aur, Boss, Subteran) şi producătorul executiv Tudor Reu (RMN, Jaful Secolului, The Sisters Brothers).

„Fjord” a fost achiziţionat încă înainte de filmare de distribuitori din peste 100 de teritorii din întreaga lume, fiind reprezentat de agentul internaţional de vânzări Goodfellas.

În Statele Unite, filmul urmează să fie distribuit de Neon, compania care a reprezentat ultimele şase filme câştigătoare ale Palme d’Or şi a obţinut premii Oscar cu filmele Parasite (2020), Anatomy of a Fall (2024), Anora (2025) sau Sentimental Value (2026).

Povestea reală din spatele filmului „Fjord”. Cazul Bodnariu, familia care a părăsit Norvegia și trăiește acum în Brașov

CRISTIAN MUNGIU SCRIE ISTORIE LA CANNES: Al doilea Palme d’Or cu „Fjord” – „Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de fundamentalism”

Foto principala: Inquam Photos / Octav Ganea