Deși pronunțarea sentinței, în cazul lui Florin Mircea Buliga, cel care și-a ucis, anul trecut, soția și pe cei doi copii, era programată pentru astăzi, bărbatul mai are de așteptat până la aflarea sentinței în dosarul în care este judecat sub acuzația de omor calificat.
Procesul ucigașului a început în luna septembrie 2018, iar după mai multe amânări succesive, judecătorii Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov au stabilit astăzi, un nou termen.
Astfel, Magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov au amânat pronunţarea pentru data de 14 februarie.
Până acum, Florin Buliga a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru consum ilicit de droguri, după ce s-a stabilit că era consumator de cannabis. Sentința a fost dată pe data de 16 noiembrie 2018, la Tribunalul Brașov.
Florin Mircea Buliga, bărbatul care și-a ucis soția și cei doi copii, un băiat de 13 ani și o fată de 18 ani, folosind o sabie, se află la Penitenciarul Codlea unde își așteaptă condamnarea.
Pe aceeași temă:
Florin Mircea Buliga își află sentința în 31 ianuarie
Un nou termen în procesul lui Florin Buliga, autorul triplului asasinat
Procesul lui Florin Buliga a început cu o amânare. Când este următorul termen