Prima zi a anului marchează sărbătoarea Sfântului Vasile. O zi cu rădăcini creştine, ancorată în marea sărbătoare a Crăciunului – fiind denumită şi Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului -, 1 ianuarie este, de asemenea, marcată de practici magice şi ritualuri.
Un număr mare de practici magice şi ritualuri se săvârşeau în această zi, ce marchează începutul, nu doar al unui nou an, dar şi, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viaţă.
Prezenţa Sfântului Vasile este şi ea explicată diferit, prin prisma mitologiei populare. În unele locuri, Vasile este considerat a fi chiar numele de botez al lui Iisus Cristos, alteori apare ca fiind primul petrecăreţ, cel care a iniţiat tradiţia sărbătorii care îi poartă numele.
Prima zi a anului este considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice. Pe de o parte, 1 ianuarie reprezintă un moment de cumpănă – cea dintre ani -, care, în funcţie de buna cunoaştere a tradiţiilor mitologice, poate fi interpretată în sensul dorit de fiecare; pe de altă parte, este o zi fastă prin excelenţă, este prima zi a anului, a unui nou interval de timp.
Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, ce debutează în ziua de Sfântul Nicolae, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieţii omului simplu de la ţară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc.
„Semănatul„, „Pluguşorul„, „Plugul cel Mare” şi „Vasilica” sunt cele mai importante texte „magice” care se rostesc în prima zi a anului
Au o valoare colectivă puternică: sunt adresate individual, fiecărui gospodar în parte, dar acelaşi conţinut se referă şi se repetă pentru toţi membrii comunităţii.
De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile „magiei primei zile” se integrează şi textele ce urează bunăstare fizică şi materială individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiaţi sănătate şi putere de muncă).
Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit în prima zi a anului nou, a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate.
Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică.
Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, prin scris şi cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. Sfântul Vasile a murit la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.
În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare înfăţişat cu mai multe „chipuri”. Astfel, el apare ca unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele, cu „mare putere asupra dracilor”. Astfel, cu rugăciunile lui se scot duhurile rele şi necurate din oameni.
Se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile
Numele Hristos (creştin) i-a fost pus acestuia la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat; Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele „Vasile”.
De asemenea, Sfântul Vasile apare ca „mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el e tare bun şi s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune.
De Sfântul Vasile există obiceiul de a ura
Sfântul Vasile este reprezentat ca „împăratul iubirilor”: el petrece, iubeşte, joacă şi cântă.
De 1 ianuarie, există mai multe obiceiuri pentru bunul mers al lucrurilor. Astfel, ţiganii au obiceiul să colinde cu o căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie denumită „Colindul cu Vasilica” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, se despart, dezgătind căpăţâna şi luându-şi fiecare ce a pus, iar din ea fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis pentru anul respectiv.
În Mehedinţi, în Ajunul noului an, seara, vin părinţii cu copiii la moaşă, aducând plocon. Moaşa se pregăteşte cu colaci împodobiţi cu bănuţi. Asistată de mamă, moaşa trece prin colac copiii de până la un an, de trei ori, apoi se închină şi-i ridică la grinda casei urându-le: „Bine-au venit nepoţii! Ca la ziua de azi, la anul şi la mulţi ani! Să crească şi să trăiască, cu norocul să se hrănească!”. Obiceiul poartă numele de „Masa Moaşei„.
