Din judeţ

Ziua Ceangăilor din Țara Bârsei, la Săcele. Programul complet al evenimentului

Gabriela Bunghez

Duminică, 29 septembrie, celebrăm Ziua Ceangăilor din Țara Bârsei.

În organizarea Asociației Ceangăilor Bârsa – The Foundation din Săcele şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Braşov, duminică, între orele 10:00-22:00, vă invităm să vă alăturaţi comunităţii săcelene pentru a celebra şi promova cultura, tradiţiile şi elementele definitorii pentru ceangăii alături de care convieţuim de secole în armonie.

Sărbătoarea reprezintă cea mai mare festivitate anuală a etnicilor ceangăi din cele Şapte Sate Săcelene şi are origini religioase, fiind iniţiată de creştinii romano-catolici săceleni pentru a sărbători pelerinajul de Sfântul Mihail şi hramul primei biserici atestate documentar a ceangăilor din Săcele.

Conform tradițiilor, evenimentele asociate cu ziua Sfântului Mihail au jucat un rol important în viața ceangăilor din Țara Bârsei, această zi fiind considerată un punct de cotitură în anul economic al crescătorilor de animale.

În zilele noastre, rolul său s-a schimbat puțin, având ca principal scop consolidarea comunității, conservarea tradițiilor și promovarea obiceiurilor locale.

Program Ziua Ceangăilor din Țara Bârsei

Biserica Evanghelică Lutherană din Cernatu

  • 10:00 – Slujbă ecumenică
  • 12:00 – Parada căruțelor – cu plecare din Satulung Suseni și Baciu

Biserica Parohială Sf. Mihail din Turcheș

  • 17:00 – Slujbă dedicată sărbătorii hramului

Asociația Ceangăilor Bârsa (Str. Zizinului, nr. 13, Săcele)

  • 14:30 – Decernarea premiului „TEZAURE BRAȘOVENE” acordat de Centrului Cultural Reduta
  • 15:00 – Spectacole de dans popular: Ansamblul de dans popular Kéknefelejcs, Ansamblul de dans popular Búzavirág, Ansamblul de dans popular Mátka, dansuri Borica din Zizin și Tărlungeni
  • 15:30 – Evaluarea și premierea cailor fermierilor participanți la paradă
  • 15:30 – Premierea concursului de desen organizat de Asociația Agricultorilor Maghiari din Județul Brașov
  • 15:30 – Demonstrația Asociației de Păstrare a Tradițiilor Husarilor din Kézdiszék
  • 16:00 – Premierea producătorilor locali
  • 16:30 – Concertul fanfarei locale
  • 18:30 – Concert ZanZa (Sfântu Gheorghe)
  • 20:00 – Concert Szikora Róbert și formația R-Go (HU)

Alte evenimente

  • Expoziție și târg de meșteșuguri
  • Expoziție de picturi și fotografii semnate de Bartha Árpád
  • Expoziția de mobilier pictat, realizată de studenții adulți ai Școlii Populare de Artă din Sfântu Gheorghe, secția Artă populară decorativă din Săcele
  • Expoziție aniversară 30 de ani YURTA
  • Cortul producătorilor locali organizat de Asociația Agricultorilor Maghiari din Județul Brașov
  • Jocuri populare pentru copii
  • Grădina de vinuri.

Evenimentul este susţinut financiar de Consiliul Judeţean Braşov cu suma de 60.000 de lei alocată în cadrul Programului de finanţări nerambursabile acordate proiectelor culturale pe anul 2024.

Zilele Sf. Mihai, la Săcele

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !