Main Story

Zece lucruri mai puțin știute despre Castelul Bran

Sebastian Dan

castelul bran noapteaCastelul Bran a fost o cetate de „trecătoare” cu scop militar, cu o formă patrulateră neregulată. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări, cum ar fi adăugarea turnului de sud (în 1622 după planurile principelui Gabriel Bethlen), construcţia unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 şi 1886 acoperişul a fost îmbrăcat cu ţiglă.

Iată câteva lucruri care se cunosc mai puţin despre Castelul Bran, ajuns vestit datorită mitului lui Dracula.

Castelul era apărat de mercenari englezi, mari băutori de vin

Un alt lucru interesant este faptul că Garnizoana cetăţii era compusă din mercenari. Cronicarul Ioan de Târnava aminteşte la sfârşitul secolului al XIV-lea de „briganţi şi balistari englezi“.

În perioada medievală, viaţa în cetate era dură şi sobră. Cu toate acestea, din socotelile negustorilor din Braşov păstrate în arhive, a fost remarcată  cantitatea mare de vin consumată de soldaţii cetăţii, ne-a dezvăluit istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov.

Loc de refugiu pentru Mircea cel Bătrân

Pentru o perioadă foarte scurtă (1412 – 1418), Castelul Bran a fost stăpânit de domnitorul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân.

Potrivit directorului Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a acordat Branul aliatului său valah pentru a avea o reşedinţă în cazul unui refugiu peste munţi, în contextul invaziilor turcilor otomani.

Braşovenii au împrumutat un rege falit şi au luat cetatea
Braşovenii, cei care în fapt au ridicat cetatea Bran, au fost primii interesaţi în apărarea eficientă a trecătorii pentru siguranţa traficului comercial şi, nu în ultimul rând, în eliminarea abuzurilor castelanilor regali şi ale vameşilor. Pentru rezolvarea acestor probleme, soluţia cea mai sigură era trecerea cetăţii sub controlul unui castelan numit de ei.

„În 1498, Braşovul, unul dintre cele mai bogate oraşe transilvănene, profită de secătuirea vistieriei regelui Vladislav al II-lea Iagello şi obţine în schimbul unui împrumut amanetarea pe 10 ani a cetăţii şi domeniului Bran, cu condiţia ca braşovenii «să conserve cetatea totdeauna cu credinţă, prin propriile mijloace şi cheltuieli, s-o întărească şi s-o fortifice cât se va putea mai bine». În aceeaşi perioadă, braşovenii reuşesc să primească în arendare şi vama Branului“, ne mai spune istoricul braşovean.

CLICK pe poze pentru a se mări!

Scări şi tunele secrete la Castel

La 1 decembrie 1920, de ziua Marii Uniri, consiliul orăşenesc al Braşovului a decis în unanimitate să ofere Reginei Maria a României Mari ,,străvechiul castel al Branului“.

Regina Maria a locuit în castel pentru perioade scurte, mai ales vara. În timpul lucrărilor de amenajare la salonul de muzică, spre marea încântare a reginei, a fost descoperită o scară interioară secretă, săpată în stâncă, care făcea legătura între podul castelului şi etajul I. După reamenajare, cu ajutorul acestei scări, regina ajungea din apartamentul său (etajul I) direct în salonul de muzică.

Mai mult, în vara anului 1937, fântâna castelului a fost secată şi în puţ a fost instalat un ascensor, care coboară 57 m, până la baza dealului. Accesul la platforma de jos se face printr-un tunel, cu intrare dinspre parcul regal.

Mai multe secrete ale Castelului le găsiți AICI!