Scriam în urmă cu câteva săptămâni (AICI povestea şi fotogalerie) că Marilena Bita Preda are o pasiune mai puţin întâlnită în ziua de astăzi: din resturi de lemn, rezultate de la o fabrică de furnir, realizează colaje rustice: flori, frunze, stele, fluturi şi animale. Ea a participat la o expoziţie care a avut loc în februarie în Franţa, unde a fost invitată de un artist plastic fascinat de operele ei.
Iată cum au întâmpinat-o francezii:
„Ajunsa acolo, nu am avut nici un moment in care sa ma simt straina, desi nu cunosc limba, nu cunosteam decit pe cel datorita caruia am reusit sa ies din ‘jungla” in care sintem condamnati sa „traim” (sa supravietuim, de fapt… trai inseamna altceva).
Am fost surprinsa, placut ce- drept, sa vad cum oamenii se saluta cu zimbetul pe buze, isi string mina, se pupa pe obraji, ca semn de bucurie ca se intilnesc. M-a bucurat fantastic sa-mi spun, cu convingere, ca sunt o persoană normală, care traieste intr o lume anormala, nu invers. Sa stiţi ca nu putine au fost situatiile cind mi-am pus intrebarea daca sunt normala, cind vedeam ca majoritatea lumii se transforma, pe zi ce trece, incet, in indivizi. Eu nu pot sa fiu altfel.
La sala ce mi-au oferit-o pentru a expune, totul era pregatit, in cel mai mic amanunt: plansele pentru expus, sfoara, foarfeca, scotch… lumini, caldura… Totul. Program afisat pe usa, pina si un „caiet de aur”, cum il numesc ei, unde oamenii isi scriu impresiile. Caietul a fost adus de Florin, un caiet care aici mi-ar fi fost rusine sa l pun la expozitii, sa nu par ca m- as lăuda.
Am cunoscut oameni deosebiti, de la oameni simpli, pina la autoritati, care se pot confunda cu orice trecator prin simplitatea lor. Nu exista acolo diferente sociale. Nu vezi acolo situatii de genul „vine seful, vai”. Nu. Toata lumea se bucura de toata lumea. Se merge foarte mult pe solidaritate, sprijin reciproc, egalitate, respect, veselie, munca facuta cu drag si cu profesionalism, punctualitate… Numai lucruri care la noi unele au disparut de tot, altele sint pe cale de disparitie.
In seara primei zile am participat la un eveniment ce a avut loc la o biblioteca, unde am avut onoarea si placerea sa cunosc si personalitati ale literaturii. Romani care s-au lansat si care au fost premiati de alte tari. Marius Daniel Popescu, Linda Maria Baros. Apoi, am cunoscut romani veniti aici, la eveniment, plecati de „binele” din tara de 10 ani, 20 de ani, de mai putin timp…. Profesori universitari, medici, angajati, deci, toate paturile sociale dar, aici, egali. Au mai fost invitate si oficialitati de la Strasbourg: D-na consul Mioara Mantale si dna viceconsul Stoian.
Dupa ce s-a terminat evenimentul cu literatura (si expozitie de fotografie, scuze că am omis să aminteesc de ea) am plecat «romanasii», „la mine” la expo. Florin a pregatit trei sticle cu vin, suc… S-a „lasat“ cu o intilnire de suflet. Am povestit, am facut poze, a venit si dna Mantale cu dna Stoian si credeţi-ma ca i-am simtit pe toti ca se bucurau de „libertatea” de a fi ei.
A doua zi, la CentreSocial d’Audincourt Escapade, centrul in care isi desfasoara, rind pe rind, activitatea 200 de asociatii ( da, 200!!!), s-a organizat o masa romaneasca, mincarea fiind facuta de voluntari. Si acolo am avut spatiu de expunere. Luni, am fost asteptati la Primaria din Lure, unde am fost invitată la o cafea (nu se bea cafea din banii contribuabililor!), la un barulet din preajma Primariei. Si acolo oamenii m-au primit frumos.
Dupa vizita facuta la Primarie, ne am indraptat spre Audincourt, la expozitie, unde la ora 16 aveam intilnire cu ziaristii. Punctualitatea nu a lipsit nici de data asta. Dupa ce am povestit ce aveam de povestit despre colaje, am trecut si la citeva raspunsuri despre mine. Cind le am spus ce si unde lucrez, ca fac schimbul 3 si dimineata, pentru schimbul 1 ma scol la ora 4, m-au privit cu compatimire si parca mai mare admiratie. S-au asezat din nou la masa si au acordat mai mare atentie articolului ce urma sa l faca. Ca de obicei, despartirea a fost cu stringeri de mina si pupaturi. Directorul de la CentreSocial d’Audincourt Escapade a venit la Florin si i-a inminat un plic, m-a salutat foarte zimbitor si a spus ca va reveni. Acel plic, continea o suma (200 de euro), cu o socoteala. Banii erau pentru mine, din partea lor. Banii fusesera adunati simbata, la acea masa. M-au impresionat! Domnisoara care a stat cu mine, cea care s-a ocupat de spatiu si amenajarea panourilor pt expozitie, Marege, o minune de fata! Un zimbet sincer si o bunatate ce emana…. Romanii de acolo, pe care i-am cunoscut, fiecare m-a incurajat si m-a asigurat ca de cite ori s-ar ivi o situatie prin care pot face cunoscuta arta mea, o vor face. O doamna, aflata in Franta de ceva timp, Tina, s-a oferit ca daca vreau sa ramin in Franta, vreodata, ea ma va ajuta cu tot ce i sta in putere. Oameni adevarati deci, exista!!!
Multumesc multora, dar in special lui Dumnezeu si lui Florin Harbuzaru. Fara el, nu vedeam Franta“.
Cam aşa este respectata arta decorativă la francezi.