Senatorul PSD Viorel Chiriac susține că nu sunt probleme în ceea ce privește funcționarea USL la Brașov.
„La cererea colegilor din PNL Brașov, consultăm în perioada următoare toate aspecetele legate de parteneriatul pe care îl avem la nivelul judutului Brașov. Oficial, s-a indus în presa centrală această informație că și la Brașov ar fi probleme de stabilire a unor majoritati, de schimbare a vicepreședintelui Consiliului Județean Brașov. Nu a existat nicio astfel de discuție și nici nu va avea. Am discutat probleme legate de bugetul judetului Brasov, alocatiile bugetare pentru primariile pe care le vor avea reprezentantii nostri in acest an. Cred că în acest an ne vom lamuri asupra a ceea ce inseamna colaborarea dintre noi si nu cred ca vor exista schimbari majore de atitutidine, in prima parte a acestui an. Avem intelegeri foarte clare pentru sustinerea unui candidat la Președinție, avem înțelegeri pentru a respecta protocolul la nivel judetean, deci nu sunt niciun fel de probleme”, a declarat astăzi Chiriac.
Parlamentarul spune, în schimb, că de la infiintarea USL la Brașov, protocolul politic nu a functionat cum trebuie, din cauza partenerilor, social-democrații fiind nemulțumiți de modul cum a funcționat, dar nu este cazul să se vorbească despre ruperea protocolului. Una dinte nemulțumiri a fost lista de la Consiliul Județean: în loc de unu la unu, a fost de 13 la 7, în favoarea PNL. La fel, au fost proiecte care nu au fost susținute de parteneri, cum ar fi finalizarea unor lucrări la Primăria Moieciu, în zona Rupea sau Făgăraș.
Pe de altă parte, Chiriasc spune că, dacă s-ar pune problema unei liste comune la europarlamentare (lucru exclus, pentru că PNL și PSD fac parte din partide europene diferite), raportul ar trebui să fie de 2 candidați la 1, in favoarea PSD, avand in vedere ponderea partidelor in cadrul USL. Senatorul PSD spune că filiala locala vrea sa impuna un candidat pe lista si de la Brașov.
Pe de altă parte, deputatul PSD Ioan Adam spune că USL ar avea în asamblu de câștigat dacă PSD (+PC+UNPR) și PNL merg pe liste separate. Adică PSD să obțină vreo 15 locuri, iar PNL 7-8 locuri, dintr-un total de 32 de locuri, câte va avea România în următorul mandat (2014 – 2019) din Parlamentul European.