
Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului. O multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate.
Conform Enciclopediei Crăciunului, scrisă de Gerry Bowler, primele colinde le avem încă din secolul IV, „Jesus refulsit omnium“, compusă de Sf.Hilary din Poitiers. La vremea respectivă fiind prezentate drept imnuri închinate Nașterii Domnului, exprimând mai degrabă adevăruri teologice de ordin superior.
Mai târziu însă, Biserica a interzis Colindele de Crăciun, nemulțumită fiind de conotațiile păgâne ale termenului colindă (echivalentul englez carol este derivat din grecescul choros, care desemna un dans în cerc, în care dansatorii cântau).
Secolele al XV-lea și al XVI-lea au constituit, dintr-un punct de vedere, epoca de aur a colindelor. Acestea erau cântate în case și pe străzi, în cadrul slujbelor religioase și în reprezentațiile teatrale, la răspândirea lor contribuind și recent inventata tiparniță.
Din Anglia provin Adam Lavy Ybounden, I saw three ships și The Boar’s Head Carol, iar din Germania colinde ca O tanenbaum (O, brad frumos) și Es ist ein Ros entsprungen.
Prima copie cunoscută a unei colinde englezeşti datează de prin 1410 şi îi aparţine lui Ritson. Însă, colindele au fost interzise între 1649 şi 1660 în Anglia de Oliver Cromwell, care credea că Crăciunul ar trebui să fie o zi solemnă.
În 1649, John de Brebeur a scris prima colindă americană de Crăciun, numită „Iisus S-a Nascut”.
În anii 1700, muzica lui Mendelssohn şi Händel a fost adaptată şi folosită în loc de colinde de Crăciun. Probabil cea mai cunoscută colindă de Crăciun este „Noapte Liniştită“, scrisă în 1818 de un preot asistent austriac Joseph Mohr.
Noile colinde s-au răspândit în Italia, cu ajutorul franciscanilor și al dominicanilor, devenind în scurt timp populare în întreaga Europă. Exemplele din această perioadă includ colindul macaronic german In dulci jubilo și polonezul W zlobie lezy.
În timpul secolului XII, Sf. Francis din Assisi a introdus în mod oficial Colindele de Crăciun în slujbele religioase. Ca patron al artelor, a inspirat compozitorii şi poeţii zilei să facă muzica de Crăciun.
„Stille Nacht, Heilige Nacht“ a fost auzit pentru prima dată la Liturghia de Noapte în Biserica Sf.Nicolae în Oberndorf, Austria. Astăzi, „Silent Night, Holy Night“ este cântată în peste 180 de limbi, de milioane de oameni.
În ceea ce privește colindele românești, conform profesorului doctor Nicolae Necula, fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, cele mai vechi colinde româneşti ar fi acelea care au refrenul „Leru-i Doamne” sau „Alilerui Doamne”, care ar fi forma arhaica, pe cat se pare, a cuvantului bisericesc „Aliluia”.