M-am gândit mereu, cu mare bucurie la vacanța mare. Vacanța mare venea după un an de grădiniță sau, mai târziu, de școală, mai bun sau mai greu, dar venea. Și noi toți o așteptam.
Nu văd de ce generațiile de copii, de acum, ar fi cu mult diferite de generațiile noastre.
Cred că, desi școala a fost online, vacanța mare este așteptată cu aceeași emoție și bucurie de către toți copiii. Și, îndrăznesc să sper, că este așteptată cu aceeași dorință de joacă de către toți copiii.
Einstein spunea că jocul reprezintă de fapt începutul cercetării și implicit al cunoașterii. Prin urmare, haideți să redevenim o clipă copii și să ne amintim de ce ne bucura atât de mult sosirea vacanței mari.
De când au putința de a merge singuri, copiii noștri încep cu adevărat să se bucure de bucuria jocului cu cei de vârsta lor, dar și cu cei mai mari decât ei. Jocul aduce cu sine o multitudine de implicații care, depășesc granița de a fi,un simplu joc.
În primul rând, acceptarea de către grupul de copii a unui nou partener de joacă, dezvoltarea abilităților de a comunica în cadrul grupului. Primele prietenii se leagă atunci când copiii se joacă unii cu alții. Primele dezamăgiri, dar și modul în care putem să le depășim, să le soluționăm se realizează tot la joacă.
În timpul jocului în parc sau la grădiniță copiii noștri învață să împartă cu cei din jurul lor. Jocul, deschide de fapt orizontul respectului față de aproapele noastre.
Copiii au marele dar de fi inocenți și profund umani. Ei sunt cei care oferă petale de flori mamelor, până să învețe să rupă florile, dar și jucării celor care sunt mai puțin norocoși.
Prin ochii lor, dar mai ales prin jocurile lor, lumea se reinventează și renaște.
Nu cred că există vreun adult onest cu sine care nu își amintește de lungile zile de vară când mergea cu bicicleta, trotineta, se juca de a v-ati ascunselea, prinsea, elastic, șotron, hoții și vardiștii, partizanii, badmington. Și ziua nu trebuia să se termine căci erau așa de multe de jucat, de văzut, de fapt de trăit.
Seara târziu, se auzeau glasurile mamelor care chemau în casă pe toată lumea, dar și corul de proteste care răspundea la chemare.
Aparent doar ne jucăm, dar de fapt învățăm să respectăm natura căci ramurile dese ale copacilor și trunchiurile lor ne apără de ploi, învățăm să respectăm reguli, căci fiecare joc are o regulă, învățăm să îi respectăm pe cei pe care îi considerăm mai puternici decât noi și deci ne conduc, învățăm să împărțim.
Mai mult, jocul ne dezvoltă abilități pe are altfel le-am obține poate, mai greu, cum ar fi gândirea tactică. Jocul mai presus de toate ne oferă șansa de a fi împreună, de a ne dezvolta împreună. Este de fapt suportul relațiilor interumane.
Mă uit și mă bucur mereu în sinea mea, pe stradă, când văd copiii cât de ușor relaționează unii cu alții uneori chiar fără să se cunoască, la o coadă la înghețată, fetițele se laudă cu ținutele și păpușile lor, iar băieții cu trotinetele sau jucăriile lor. Copiii au un limbaj verbal și non verbal al lor, între ei.
Cred că este extrem de important să îi lăsăm pe copii să se joace, afară, în aer liber.
Nu cred că tehnologia nu este importantă, ea face parte din viața noastră, dar nu trebuie sub nici o formă să ia locul jocului. Nu trebuie să cădem în capcana ofertei unui joc pe mobil în defavoarea jocului de afară cu ceilalți copii.
Refuz să cred că generația copiilor noștri nu trăiește aventurile Cireșarilor, poate sub o altă formă dar sunt sigură că trăiește bucuria de a mângâia un animal, de a se regăsi cu prietenii, de a alerga sau de a se urmări pe biciclete, de a explora peșteri, de a merge în grup la mare.
În vreme ce scriu aceste rânduri îmi amintesc cu câtă bucurie mi-am privit copilul integrându-se în jocul celorlalți și de câte ori ca mamă, m-am reținut să nu intervin să îi fac, așa cum consideram eu , dreptate. Nu regret nimic, nici un moment din mersul cu el în parc, căci a învățat din joaca cu ceilalți să crească frumos alături de copiii generației lui.
Vă încurajez să vă lăsați copiii să se joace cu ceilalți copii să se bucure unii de alții, căci jocul e o cale de a învăța respectul, susținerea, prietenia, loialitatea, bunătatea, dar și înțelepciunea de accepta respingerea și de a-și asuma greșelile.
Și nu uitați, acolo în parc și noi învățăm din nou cât de greu este de fapt să fii părinte, dar și cât de frumos este. Prin urmare, să ne vedem sănătoși, în parc, la joacă.
Conf. Univ. Dr. Falup Oana medic primar pediatrie – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii