Eveniment

Peste 450 de pacienţi cu probleme de ortopedie au ajuns la Urgențe în perioada sărbătorilor

Marian Stoica

Peste 450 de persoane s-au prezentat, în perioada sărbătorilor, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov cu probleme care au necesitat intervenţii de Ortopedie, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de unitatea medicală.

Conform sursei citate, adresabilitatea către această specializare ‘a fost ridicată’, mai mult de două treimi dintre aceste cazuri fiind pacienţi care nu s-au aflat pe pârtiile de schi.

‘În perioada sărbătorilor de iarnă (24.12.2025-08.01.2026), Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU Braşov a înregistrat un număr total de 4.032 de prezentări, dintre care 795 de pacienţi au necesitat internare.

Adresabilitatea către specialitatea Ortopedie a fost ridicată, fiind raportate 451 de cazuri, dintre care 106 au fost accidente pe pârtiile de schi/săniuş, corelate cu începutul ninsorilor’, se arată în raportarea citată.

UPU culori urgente timpi asteptare
UPU culori urgente timpi asteptare

Potrivit aceleiaşi surse, în aceeaşi perioadă ‘s-au semnalat numeroase cazuri de dispepsii, ca urmare a consumului alimentar neadecvat’, precum şi ‘un număr crescut de viroze’.

‘Activitatea Unitatea de Primiri Urgențe a fost frecvent suprasolicitată din cauza volumului mare de pacienţi, ceea ce a condus, în mod inevitabil, la prelungirea timpilor de aşteptare.

De-a lungul timpului, s-a observat că supraaglomerarea Unităţii de Primiri Urgenţe s-a corelat cu perioadele în care asistenţa medicală din teritoriu este disfuncţională, în special în timpul sărbătorilor legale, când accesul la serviciile medicale primare este limitat’, a transmis conducerea SCJU Braşov.

AGERPRES

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !