Social

Unde ne putem relaxa, în weekend, la Brașov și împrejurimi?

Marian Stoica

Weekend plin de evenimente, la Brașov și împrejurimi. Concerte, spetacole, sport, stand up comedy, teatru și multe altele. De toate acestea vom avea parte în weekend.

Festivalul Plăcintelor, ediția a doua, revine toamna aceasta la Brașov. În perioada 24-26 octombrie, lacul de la Noua va fi locul unde vor fi pregătite plăcinte moldovenești și poale-n brâu, alivenci aurii și clătite rumenite, langoși ardelenești și kürtőskalács, dar și plăcinte cu dovleac și nelipsitul dovleac copt. Tot aici va fi organizat și maratonul de sculptat dovleci. Din program nu vor lipsi ateliere creative, magicieni și jongleri, fachiri, teatru de păpuși,  shopping urban și muzică live.

Retroparada Toamnei
Retroparada Toamnei, în acest weekend

Retroparada Toamnei 2025 revine la Brașov cu un nou spectacol impresionant al masinilor vechi, în Piaţa Sfatului. Retromobil Club România Filiala Brașov, vă invită la Retroparada Toamnei 2025, unde veţi descoperi o expoziție statică ce reunește o colecție impresionantă de maşini de epocă, fiecare cu o poveste și o istorie fascinantă. Piața Sfatului se va transforma duminică, 26 octombrie, într-un adevărat muzeu în aer liber, plin de mașini clasice care cuceresc privirile prin eleganța și prestația lor. Publicul larg este invitat să admire exponatele între orele 11:00 – 15:00.

Târg în Piața Sfatului, în acest weekend

CULMEA: Film și Educație de Mediu invită brașovenii la Cinema Modern, pentru a treia ediție a festivalului dedicat copiiilor care iubesc natura și viețuitoarele mari și mici. Fiecare scurtmetraj va fi însoțit de interacțiuni educative realizate de mediatori culturali din echipa festivalului, astfel încât micii spectatori să aibă posibilitatea de a-și fixa mai ușor în minte noile descoperiri și mai ales de ocazia de a pune întrebări. Seara este dedicată filmelor pentru cei preocupați de schimbările climatice și de protecția mediului în care trăim.  Programul complet pe www.culmeafestival.ro/

CULMEA
CULMEA de weekend

”Târg frumos de Brumărel” vă așteaptă în acest sfârșit de săptămână în Piața Sfatului din Brașov. De sâmbătă, 25 Octombrie, din zori, și până duminică, 26 Octombrie, pe înserat, aproape 50 de meșteri iscusiți din Brașov și din multe alte colțuri ale țării vă invită să îi cunoașteți, să le apreciați și să le cumpărați produsele realizate cu migală. Programul târgului va fi între orele 10:00 și 18:30.

Mallul din cartierul Tractorul găzduiește primul Târg de Antichități & Handmade, 24–26 octombrie, în Piața cu Copaci. Artă, istorie și emoție la Brașov!  De vineri până duminică, între 10:00 și 20:00, brașovenii sunt invitați să descopere prima ediție a Târgului de Antichități & Handmade. Vizitatorii vor fi întâmpinați de standuri pline de obiecte cu istorie, piese rare care păstrează farmecul epocilor trecute – de la bijuterii vintage și ceasuri de colecție, până la mobilier și decorațiuni cu patină.

Targ de Antichitati Coresi 2025
Targ de Antichitati Coresi 2025, în weekend

SPORT în weekend:

HANDBAL, Sala Sporturilor, sâmbătă, ora 17.30: Corona – Rapid

HOCHEI, Erste Liga: vineri, 18:30: Corona – DAB și duminică, 17.30: Corona – Feha19

Concerte în weekend

Alternosfera: vineri, 24 octombrie, ora 21:00 la Kruhnen Musik Halle. Concert special cu noul album „Steaguri Fără Culori”. Bilete la 140 lei

Violoncellissimo: sâmbătă, 25 octombrie, ora 19:00 la Sala Patria. Recital spectaculos cu aranjamente celebre pentru ansamblu de violoncele. Acces general 30 lei

HELP! – A Beatles Tribute: sâmbătă, 25 octombrie, ora 20:00 la Rockstadt. Show live cu costume, energie și hituri Beatles. Bilete de la 100 lei.

Baba Novak – Cântecele Haiducilor: sâmbătă, 25 octombrie, ora 20:30 la Tâmplărie. Folk-rock cu rădăcini în haiducie și spirit liber.

Parțial Adevărat: sâmbătă și duminică, 25–26 octombrie, orele 16:00, 18:00, 20:00 la Reduta. Stand-up cu Sorin Pârcălab, Cristi Popesco și Toma. Bilete de la 100 lei.

Sânpetru cu bun gust: sâmbătă, 25 octombrie, ora 09:00 pe Aleea Primăriei. Târg lunar cu produse locale și arome de sezon.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !