Din judeţ

Un tânăr aflat într-o remorcă artizanală a ajuns la spital în urma unui accident

Sebastian Dan

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă”, “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” (2 fapte) și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

„În data de 4 octombrie 2021, în jurul orei 10.50, un bărbat, în vârstă de 56 ani, care conducea pe raza localității Racoș din județul Brașov, un ansamblu de vehicule, format dintr-un utilaj agricol și o remorcă artizanală, în care se aflau, în calitate de pasageri doi tineri, în vârstă de 18 ani și 20 ani, a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a tânărului, în vârstă de 18 ani”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale ansamblului de vehicule, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar utilajul agricol și remorca nu sunt înmatriculate.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.