Un nou incident a avut loc pe Aleea Tiberiu Brediceanu (Aleea de sub Tâmpa), unde un paltin s-a prăbușit, anunță Primăria Brașov.
Încă un copac, aparent sănătos, a căzut din senin pe Aleea de sub Tâmpa
Din fericire, nu au fost victime, însă situația reprezintă un nou semnal de alarmă cu privire la riscurile pe care le pot ascunde arborii aparent sănătoși.
Mulți copaci par viguroși și verzi la exterior, însă în interior pot fi afectați de putregai, boli sau degradări structurale care nu sunt vizibile pentru public. În astfel de cazuri, arborii își pot pierde stabilitatea și se pot prăbuși fără avertisment, mai ales în condiții de vânt, ploi abundente sau chiar sub propria greutate.
Pericol pe Aleea de sub Tâmpa. Primăria trage un semnal de alarmă
Copacul căzut de pe Aleea Tiberiu Brediceanu nu este singul incident de acest fel, fiind considerat un nou semnal de alarmă privind starea arborilor din mediul urban.
Cel mai grav incident s-a produs la finalul lunii iunie 2025, când un copac căzut pe Aleea de Sub Tâmpa a provocat moartea unui tânăr de 27 de ani și rănirea unei femei.
Astfel, autoritățile subliniază importanța evaluărilor realizate de specialiști și a respectării recomandărilor acestora.
„Acest incident demonstrează încă o dată cât de important este să lăsăm specialiștii să își facă treaba și să ținem cont de evaluările realizate de experții în domeniu. Atunci când aceștia identifică arbori care reprezintă un pericol și recomandă intervenții, măsurile nu sunt luate arbitrar, ci au ca scop protejarea vieții și siguranței cetățenilor„, au transmis reprezentanții municipalității.


