În prezent, la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Braşov mai sunt racordate 11.455 de apartamente, dar şi 217 agenţi economici.
Societatea care se ocupă de distribuţia agentului termic, Tetkron SRL, îşi propune să crească numărul de consumatori, iar ţinta acesteia este ca peste cinci ani să se ajungă la 18.000 de abonaţi casnici şi 2.000 de agenţi economici tocmai pentru a diminua pierderile.
Anul acesta, Tetkron a reuşit să rebranşeze la reţea şapte apartamente, doi agenţi economici şi cinci instituţii de învăţământ, între care se numără Colegiul Dr. Ioan Meşotă, Şcoala Generală nr. 11, un After School privat, dar şi patru cămine studenţeşti din Complexul Memoranului. În prezent, preţul Gigacaloriei facturată populaţiei din municipiul Braşov este de 200 lei.
La această sumă a fost aplicat iniţial un discount de 14,36% pentru plata de către populaţie la scadenţă a facturilor de energie termică, rezultând un preţ pentru o Gcal de 171,28 lei. De la 1 ianuarie însă, gigacaloria se va taxa cu 210 lei, iar cu discount braşovenii vor achita 189 de lei. În aceste condiţii, conform simulărilor făcute de Tetkron, costul încălzirii pentru o garsonieră va fi în medie de 100 de lei pe lună, de 200 de lei la două camere şi de 260 de lei la trei camere