Eveniment

Telegram și WhatsApp au fost restricționate parțial în Rusia

NewsBv

Telegram și WhatsApp au fost restricționate parțial în Rusia.

Autoritatea rusă de reglementare a comunicațiilor, aflată sub controlul Kremlinului, a început să „restricționeze parțial” funcționarea aplicațiilor de mesagerie WhatsApp și Telegram, anunță agenția de stat TASS.

Telegram și WhatsApp au fost restricționate parțial în Rusia

Motivul oficial este acela de a „combate infractorii„, au transmis oficialii ruși.

Potrivit agenției, decizia ar fi fost luată în urma a „numeroase plângeri din partea cetățenilor”,  că cele două platforme ar găzdui infractori care înșală și extorchează bani sau îi atrag în „activități de sabotaj și terorism”.

Autoritatea de reglementare a comunicațiilor, Roskomnadzor a anunțat, de asemenea, că administratorii aplicațiilor de mesagerie au ignorat toate solicitările de a lua măsuri.

Reacția oficială vine după ce, în ultimele zile, aplicațiile au suferit mai multe întreruperi majore pe teritoriul rusesc, scrie The Moscow Times.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !