Main Story

Taxa în căminele studențești crește cu 20%. Cât sunt salariile profesorilor?

Sebastian Dan

Prorectorul Daniel Munteanu a declarat, joi, că taxa pentru cei care vor locui la cămin creşte faţă de anul universitar anterior cu aproape 20% din cauza scumpirilor la utilităţi şi la alte servicii.

El a mai precizat că peste 4.000 din cei 16.000 de studenţi pe care Universitatea îi are la învăţământul de zi vor locui în cămin. Prorectorul, citat de Agerpres, a mai arătat că, dacă în anul universitar anterior un student pe un loc bugetat plătea 180 de lei/lună, în acest an taxa va ajunge la 215 lei/lună.

În schimb, un student care a intrat pe un loc cu taxă va plăti pentru cazarea în cămin 345 de lei/lună, faţă de 315 lei/lună în anul universitar trecut.

Acum, nu știm care sunt utilitățile al căror preț a crescut cu 20%, în schimb, pentru servicii, ne putem face o idee. De exemplu, cam cât sunt salariile șefilor de la Universitate, în frunte cu dl. prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, care își dorește  al treilea mandat de rector (motivul îl citiți AICI).

De exemplu, iată averea declarată în 2018 de către rector. Dacă venitul salarial a omis cu bună știință să îl treacă separat, punându-l la grămadă cu plata retroactivă a unor drepturi salariale, în schimb câștigă anual câteva mii de euro din chirii (are omul trei apartamente și o casă cumpărată, plus una primită donație). În schimb, aflăm cu această ocazie și ce bine este să fii membru în consiliile de adminstrație: peste 8.300 de euro este „deranjul” de la Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, patronată de Consiliul Local Brașov. Aproape 5.000 de euro mai primește de la regiile locale ale pădurilor de la Moieciu de Jos și Zărnești. Mai multe aflați în link-ul de mai sus cu declarația de avere.

Iată și câteva salarii ale unor reprezentanți din fruntea Universității: prorectorul Mihaela Gheorghe, cea care preia interimar câteva luni fucnția de rector de la Abrudan, câștigă într-un an 176.243 de lei, președintele Senatului Universității Transilvania, prof. dr. ing. Mircea Horia Țierean, are un venit anual de 123.584 lei (peste 26.500 de euro), prorectorul prof. dr. Carmen Buzea – 144.642 de lei, prorectorul prof. dr. ing. Daniel Munteanu = 227.380 de lei plus tichete de masă.

Toate declarațiile de avere de la Universitatea de stat Transilvania, le găsiți AICI.

Prin comparație, primarul George Scripcaru este un amărât cu 82.148 de lei, președinele COnsiliului Județean Adrian Veștea – 90.247 de lei, iar președintele României, Klaus Iohannis – 169.646 de lei.