Până pe 11 ianuarie, Brașovul își păstrează atmosfera de poveste și suntem invitați să ne bucurăm în continuare de Târgul de Crăciun din Piața Sfatului și de iluminatul festiv.
Brașovenii și turiștii care vor să se mai bucure de atmosfera sărbătorilor de iarnă, completată de farmecul ultimelor ninsori, sunt așteptați și în această perioadă în centrul istoric al orașului.
În cadrul târgului de Crăciun din Piața Sfatului poate fi admirat cel mai mare brad natural de Crăciun, împodobit cu 200.000 de luminițe și 5.000 de globuri, alături de sutele de mii de luminițe care luminează străzile Brașovului, Parcul Nicolae Titulescu, Aleea de sub Tâmpa și sensurile giratorii.
Totodată, Târgul de Crăciun rămâne deschis, iar producătorii, meșteșugarii, artizanii și comercianții locali vă așteaptă la căsuțele din povești din Piața Sfatului, într-un târg dedicat în primul rând promovării produselor autentice și meșteșugurilor tradiționale.
FOTO: PRIMĂRIA BRAȘOV
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

