Eveniment

Summitul Trump – Putin, în impas: Întâlnirea dintre cei doi se lovește de un blocaj diplomatic

NewsBv

Speranţele preşedintelui Donald Trump de a avea foarte curând un summit cu liderul rus Vladimir Putin s-ar putea să nu se materializeze la fel de rapid cum se aştepta, după ce întâlnirea preliminară preconizată în această săptămână între principalii lor consilieri în materie de afaceri externe, Marco Rubio şi respectiv Serghei Lavrov, a fost amânată, cel puţin pentru moment, au declarat pentru CNN surse familiarizate cu această problemă, conform news.ro.

Trump a declarat joi, după o convorbire telefonică cu Putin, că au convenit ca „săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire a consilierilor de nivel înalt”.

Summitul Trump – Putin, în impas

„Întâlnirile iniţiale ale Statelor Unite vor fi conduse de secretarul de stat Marco Rubio, împreună cu alte persoane, care urmează să fie desemnate”, a scris el pe Truth Social.

Cu toate acestea, întâlnirea anticipată dintre Rubio şi omologul său rus, Serghei Lavrov, a fost amânată deocamdată, a declarat un oficial al Casei Albe pentru CNN. Nu a fost clar imediat de ce întâlnirea nu va mai avea loc săptămâna aceasta, deşi una dintre surse a spus că Rubio şi Lavrov au opinii divergente cu privire la un posibil sfârşit al invaziei ruse în Ucraina.

De asemenea, nu a fost clar imediat ce impact va avea amânarea întâlnirii preliminare dintre Lavrov şi Rubio asupra summitului anticipat între Trump şi Putin de la Budapesta, Ungaria.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !