Sport

„Sufletul va fi cartea câştigătoare a Coronei în meciul cu Vâlcea”

NewsBv

Mai este doar o zi până la meciul sezonului pentru echipa de handbal Corona Braşov, în care echipa se poate apropia de îndeplinirea obiectivului, şi anume calificarea în cupele europene.

Handbalistele vor juca în sferturile de finală ale „Cupei României Fan Curier” în compania formaţiei HCM Râmnicu Vâlcea, grupare acare vine la Braşov cu intenţia declarată de a se bate la rândul ei pentru calificare.

Chiar dacă vor avea în faţă un adversar puternic, preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir are foarte mare încredere în jucătoare că vor trece de presiunea mare a mizei, deoarece vede echipa echipa extrem de motivată.

„Nu este deloc uşor să joci un meci de care depinde într-o oarecare măsură viitorul. Cel puţin… viitorul apropiat. Presiunea este enormă, dar cu toate acestea şi mobilizarea este alta. Mă uit la fete, şi simt ceva ce parcă nu s-a simţit atât de tare până acum, şi anume suflet. Sunt determinate, sunt mai unite, şi mental nu acceptă altă variantă decât victoria în meciul cu Vâlcea. Asta ne dă încredere, dar ne mai dă ceva, siguranţa că în teren vor face tot ce ţine de ele pentru câştiga şi implicit a spera în continuare la o calificare în cupele europene, după Final 4”.

Conducătorul clubului braşovean este de părere că şi acest meci poate fi câştigat de Corona „cu sufletul”.

„Sportul este minunat penru că dincolo de valori individuale, forţa grupului, noţiuni tehnice sau pregătire, îţi oferă şansa de a vedea meciuri care se câştigă cu sufletul. În acest meci, sunt convins că aceasta poate fi cartea câştigătoare a Coronei. Eu unul am mare încredere că aceste fete, care ne-au şi întristat de multe ori, ne vor face acum să le aplaudăm la final, orice ar fi, şi este extraotrdinar să ai acest sentiment de siguranţă că toată echipa este conectată sută la sută la acest joc”.