Andrei Şerban Ionescu avea 21 de ani şi era student la Facultatea de Automatică din Bucureşti, a fost ucit în Poiana Braşov de un poliţist care era băut la volan. Anul trecut, în seara de 30 noiembrie, chiar de ziua lui, Andrei a fost lovit mortal în Poiana Braşov de o maşină condusă de un polițist de la trupele speciale, care a urcat băut la volan şi a condus pe contrasens. La 9 luni de la tragedie, nu se ştie nici măcar viteza maşinii, căci expertiza tehnică auto nu este gata. Părinții lui Andrei cred că se încearcă muşamalizarea cazului şi că justiția îl protejează pe polițistul care le-a ucis copilul.
Anunțul unui polițist care-a adus apocalipsa, după accidentul din Poiana Braşov: „Băiatul cum e?”, „E decedat”
Sfârşitul lumii e o tragedie individuală ce poate veni peste fiecare dintre noi, pe neaşteptate. Pentru Şerban Ionescu, fost pilot de aviație, n-a venit în cele peste 27.000 de ore de zbor în care s-a confruntat cu situații neprevăzute. Sfârşitul lumii a căzut într-o seară de sâmbătă spre duminică, anul trecut, atunci când telefonul i-a sunat, iar pe ecran a apărut un număr necunoscut. Era în jurul orei 22.45, îşi aminteşte el.
„La telefon era un bărbat care mi-a spus că e şeful Poliției Rutiere din Braşov. M-a întrebat dacă mă cheamă Ionescu Şerban şi dacă am un fiu pe nume Andrei, apoi m-a anunțat: «Băiatul dumneavoastră a avut un accident»”, spune fostul pilot.
Era convins că nu-i nimic adevărat din ce aude, pentru că ştia că fiul său, care plecase în acea zi spre Poiana Braşov, ajunsese cu bine la cazare şi avea maşina parcată în curtea hotelului. „S-a întâmplat ceva cu maşina lui, în parcare?”, l-a întrebat pe polițistul de la telefon. „Nu, nu cu maşina”. „Cum adică, «nu cu maşina»?”. „A fost un accident mortal”, a venit replica de la celălalt capăt al firului.
„Mi-a zis-o direct, după 10-15 secunde, la telefon”, îşi aminteşte Şerban Ionescu. „Dacă era altul, făcea infarct. I-am zis «domnule, dumneata glumeşti cu mine acum? Băiatul meu cum e?» «E decedat». Mie nu mi-a venit să cred. M-am gândit atunci că e cineva care vrea să ne păcălească prin «metoda accidentul». După ce a închis, am sunat imediat înapoi. A răspuns tot el şi mi-a zis din nou de accidentul mortal. Dar tot nu mi-a venit să cred. Am sunat la 112 şi i-am întrebat dacă a fost vreun accident în Poiana Braşov. Iar cei de la 112 mi-au făcut legătura cu poliția de acolo, care mi-a confirmat totul”.
În mare grabă, Şerban Ionescu şi soția lui s-au urcat în maşină şi au plecat spre Braşov. „Era noapte, era ceață, mi-aduc aminte şi acum”, spune el. Şi pe drumul acela, spre sfârşitul lumii lor, s-au agățat de speranța că „poate e o greşeală. N-am crezut nicio clipă că e adevărat ce ni s-a spus”, mărturiseşte azi Florentina Ionescu, mama lui Andrei.
Era trecut de miezul nopții când au ajuns la sediul IJP Braşov, iar acolo „ne-au mai ținut încă vreo două ore şi jumătate la uşă, să aşteptăm ca «să iasă polițiştii în anchetă». N-a venit nimeni ca să ne spună ceva. Stăteam la uşă, fără să ştim nimic. Când au ieşit, ne-au întrebat dacă suntem de acord să se facă autopsie. Noi voiam să ştim unde e, să-l vedem şi să ne convingem că el e cel decedat. Dar n-am putut, că l-au dus la morgă, la SML Braşov, iar acolo era închis, fiind duminică. Nu ne-au lăsat să intrăm să-l vedem. Am stat aşa până luni, timp în care nimeni n-a vrut să stea de vorbă cu noi”, îşi aminteşte mama lui Andrei.
De ce a ales să meargă la o facultate din țară, când putea să plece afară
Andrei era singurul lor copil. A venit pe lume pe 30 aprilie 2003 şi le-a luminat viața timp de 21 de ani. „Un copil sufletist, cuminte şi liniştit. Era aşa de iubit! Avea o fire împăciuitoare, nu s-a certat niciodată cu nimeni şi le ținea partea tuturor, şi celor buni, şi celor răi. Iar toți copiii țineau extraordinar de mult la el”, spun despre Andrei părinții lui, încercând zadarnic să cuprindă în cuvinte tot ce-a însemnat el în viețile celor din jur.
Locuiau în Bucureşti, în Băneasa. Andrei era pasionat de matematică şi de informatică, iar în clasa a V-a a dat examen la Liceul Tudor Vianu. Erau 60 de locuri, şi el a intrat al optulea. Apoi a excelat la învățătură. În fiecare an participa la olimpiadele naționale şi internaționale de informatică, de unde se întorcea cu premii. „La concursul ACSL (American Computer Science League – n.r.) din America, a luat premiu şi la echipă, şi individual. Nu-i plăcea să meargă în cluburi sau în discoteci; a învățat tot timpul, iar acum acesta e unul dintre regretele mele”, mărturiseşte mama lui Andrei.
În afară de şcoală, Andrei era pasionat de schi, de înot, juca baschet şi tenis de masă. Şi mergea la sală, „ca toți tinerii de acum. Avea 1,85 m înălțime şi o constituție atletică. Îi plăcea să câştige şi să fie în frunte”, spune tatăl lui.
La final de liceu, din cei 30 de elevi care erau în clasa de la „Tudor Vianu”, 20 au mers la facultăți din străinătate. Andrei ar fi putut să plece şi el, dar a ales România. Şi a rămas aici din trei motive. Voia să fie lângă părinții lui, de care era foarte ataşat, şi să urmeze, la finalul facultății, cursurile de aviație, pentru a deveni pilot, la fel ca tatăl lui.
Al treilea motiv e unul pe care mulți nu l-ar înțelege: era legat sufleteşte de locurile pe care le iubea în țara asta. De Băicoi, o zonã din Prahova în care părinții lui aveau o casă de vacanță şi unde colegii lui veneau, încă din şcoala generală, ca să petreacă împreună.
„Aveam mulți cireşi în curte”, spune Şerban Ionescu, „şi în fiecare an era petrecerea cireşelor. Veneau copiii, cu părinții lor, şi se adunau cu toții ca să mănânce cireşe pietroase. Andrei era foarte legat de acel loc, îi plăcea să stea acolo, cu muzică, cu prietenii lui. Nici n-a vrut să-şi facă majoratul în vreun club, l-a făcut la Băicoi, la țară, unde şi-a chemat toți prietenii”.
Ce s-a întâmplat în ultima zi din viața lui Andrei
Tot acolo, în curtea cu cireşi din Băicoi, soții Ionescu şi-au văzut pentru ultima oară fiul. Era vineri, 29 noiembrie, în ajun de Sfântul Andrei.
„Noi aveam un obicei: de fiecare dată când era ziua unuia dintre noi, la 12.00 noaptea ne spuneam «La mulți ani!» şi beam un păhărel de şampanie. Iar el a venit din Bucureşti la Băicoi vineri seară. A ajuns cu maşina târziu, pe la ora 21.00, că fusese la cursuri în ziua aceea, era în anul III la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. La 12.00 noaptea, când era deja Sf. Andrei, i-am cântat «La mulți ani», apoi a pus el nişte melodii care-i plăceau”, îşi aminteşte tatăl. „Dimineața s-a trezit şi pe la 10.00 a plecat, voios şi plin de viață, ca să o ia din Bucureşti pe Andreea, prietena lui, şi să plece mai departe, spre Poiana Braşov. El pentru noi venise, doar ca să-i cântăm «La mulți ani» şi să fim împreună de ziua lui”.
Pe Andreea I., prietena lui, tânărul o cunoscuse la facultate, la începutul anului universitar, când s-au comasat nişte grupe şi astfel au devenit colegi. S-au împrietenit şi de 40 de zile erau împreună. „O iubea”, spune mama lui Andrei. „A mai avut o prietenă, în liceu, dar cu fata aceasta se înțelegea foarte bine. Erau îndrăgostiți unul de altul”.
Pe 30 noiembrie amândoi îşi sărbătoreau ziua onomastică, aşa că au decis să meargă împreună, în acel weekend, în Poiana Braşov. Andrei a ales locul, pentru că-l ştia foarte bine din vacanțele în care mersese cu părinții la schi. Tot el s-a ocupat şi de cazarea la un hotel unde mai fusese cu familia şi îi plăcuse. Era la marginea stațiunii şi avea vedere spre munți.
Sâmbătă, pe 30 noiembrie 2024, Andrei şi Andreea au plecat cu maşina din Bucureşti şi au ajuns în Poiana Braşov după-amiază, în jurul orelor 17.00. Tânărul i-a trimis mamei lui un mesaj, ca ea să nu mai stea îngrijorată: „Am ajuns bine”. A fost ultimul mesaj primit de la el.
Ajunşi la hotel, au parcat maşina în curte, au dus trolerele în cameră şi au plecat imediat ca să mănânce, la un restaurant din centrul stațiunii. Au luat-o pe jos, făceau 20 de minute până acolo şi voiau să se bucure de peisaj şi de prima lor zăpadă care acoperise totul cu un strat subțire.
Au mâncat la restaurant, iar înainte de ora 20.00, au pornit pe jos, spre cazare. De aici, ultimele minute din viața lui Andrei sunt neclare. Părinții lui au cerut, prin avocat, să vadă înregistrările camerelor video din zonă, dar nu le-au primit de la poliție.
Singura care mai poate povesti ce s-a întâmplat în acele ultime minute e Andreea. Însă, după ce a fost lovită de maşină, din cauza şocului, ea a suferit o amnezie retrogradă, potrivit documentelor medicale aflate la dosar. Contactată telefonic de ziarul Libertatea, tânăra a refuzat să vorbească despre tragedia prin care a trecut.
Tânărul student a murit pe loc şi „l-au ținut 3 ore acolo, pe caldarâm”
Cert este că, după ce au parcurs aproape jumătate din drumul spre hotelul unde erau cazați, Andrei şi prietena lui au intrat pe str. Poiana Ursului. E o stradă cu sens unic, iar maşinile veneau din spatele lor. Ei mergeau pe trotuarul aflat în dreapta, iar la un moment dat, au ieşit pe carosabil, ca să „ocolească un maldăr de zăpadă. Ninsese mult atunci în Braşov, iar noi am văzut, a doua zi, cum au deszăpezit strada şi au pus maldărul de zăpadă pe trotuar”.
Continuarea reportajului o puzrţi citi pe LIBERTATEA.