Eveniment

Un șofer din Iași, băut, a fost reținut după ce a accidentat mortal un pieton în Poiana Brașov

Sebastian Dan

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de reținere, după ce ar fi condus un autovehicul în timp ce se afla sub influența alcoolului și ar fi fost implicată într-un accident rutier.

În data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Stațiunea Poiana Brașov, în urma căruia două persoane ar fi fost vătămate corporal.

Fața de sesizarea primită, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Biroul Rutier, care, din primele date, a constatat faptul că un autotuturism, care circula pe strada Poiana Ursului din stațiune, ar fi surprins și accidentat doi pietoni, un bărbat și o femeie, aflați pe partea carosabilă.

În urma impactului, ambii pietoni, de 21 de ani, au suferit leziuni corporale pentru care s-a acordat sprijin de specialitate.

Din nefericire, în pofida manevrelor medicale întreprinse, bărbatul accidentat a fost declarat decedat de către personalul specializat.

Șoferul avea alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat

Conducătorul auto, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Iași, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală de specialitate, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un nou dosar de cercetare penală, în care polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere și vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și, în baza materialului probator existent până la acest moment, au dispus reținerea conducătorului auto pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram