Sport

„Stegarii” s-au reunit pentru sezonul de primăvară

Sebastian Dan

Lotul lui FC Braşov s-a reunit luni în vederea pregătirii sezonului de primăvară, la primul antrenament din 2017 lipsind motivat antrenorul Cornel Ţălnar şi atacantul Istrati, care se vor alătura marţi lotului „galben-negrilor” şi fundaşul Mihai Leca, aflat încă în recuperare după o accidentare mai veche.
Şedinţa de pregătire a fost condusă de „secundul” Mihai Stere, iar o parte dintre jucători au efectuat şi vizita medicală, restul urmând a face acest lucru înainte de antrenamentul de marţi.
„Nu s-au schimbat multe lucruri față de anul trecut. Îmbucurător este că jucătorii au venit la reunire şi şi-au manifestat dorinţa de a rămâne alături de noi. Am avut o discuţie cu ei, i-am capacitat pentru acest început, la fel va face şi domnul Ţălnar când va ajunge lângă echipă. Conducătorii încearcă să găsească fonduri pentru un cantonament montan, pe care am vrea să-l realizăm cât mai repede”, a declarat Mihai Stere.
Pentru partea de primăvară a sezonului 2016-2017, din lotul lui FC Braşov nu vor mai face parte Florin Cordoş (contract reziliat), Mihai Petra (revenit la ASA Târgu Mureş), Claudiu Săftescu (revenit la Dinamo) şi Florin Răsdan (revenit la Concordia Chiajna).
 
Lotul prezent la reunire
  • Portari: Fl. Iacob, Căucă, Ignat
  • Fundaşi: Poverlovici, Șerban, Vagner, Stan, Ciobanu, Băjan
  • Mijlocaşi: I. Popa, Vl. Munteanu, Manole, Goge, P. Iacob, Grigorie, H. Popa, Răducan, Răchișan
  • Atacanţi: Sburlea, Avram, C. Ivan – atacanți.