
Accident rutier pe strada Minerva din municipiul Brașov.
În urma accidentului au rezultat două victime, care primesc îngrijiri medicale la fața locului și vor fi transportate la spital.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului, potrivit I.P.J Brașov.
„Un conducător auto, care conducea un autovehicul pe str. Minerva a accidentat două persoane,ce efectuau activități de vopsire a boxelor de gunoi, ulterior lovind un alt autovehicul parcat. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.
Cele doua victime sunt doi barbati in varsta de 65, respectiv 68 ani (acesta din urmă e inconstient, intubat); ambele persoane au fost transportate la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgenta Brașov, maior Ciprian Sfreja.