Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat vineri, că simulările examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat din localitățile aflate în carantină vor putea fi reprogramate, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021.
Având în vedere recentele evoluții epidemiologice, cu multe localități aflate în carantină, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susținerii examenelor naționale, Ministerul Educației a completat Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020-2021, relatează Digi24.
„Astfel, elevii înmatriculati în unitățile de învățământ din localitățile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depășit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susține simulări ale examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021. În această situație, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor școlare”, a anunțat, vineri, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
De asemenea, pentru asigurarea protecției sanitare, unitățile de învățământ vor putea decide, în funcție de infrastructură, ca, în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naționale, activitatea celorlalte clase să se desfășoare online, indiferent de scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor valabil în zilele respective.
Cîmpeanu a precizat că ordinul de ministru se va publica în cursul zilei de vineri în Monitorul Oficial.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!