Din judeţ

Bărbat reținut după un furt la o pensiune din Șimon. A furat băuturi alcoolice în 2 nopți consecutive

Marian Stoica

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea Șimon, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran, fiind bănuit că a comis două furturi calificate din incinta unei pensiuni.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, reprezentantul unei societăți comerciale a sesizat polițiștii în data de 4 iulie, după ce, în două nopți consecutive, o persoană necunoscută ar fi pătruns în curtea unei pensiuni din Șimon și ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice din barul exterior al unității.

În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptelor. În timpul cercetărilor, bărbatul a predat de bunăvoie o parte dintre bunurile sustrase, acestea fiind găsite la domiciliul său.

Pe baza probelor administrate, oamenii legii au dispus reținerea suspectului din Șimon pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

bărbat reținut acuzat de distrugere
bărbat reținut

Ancheta este coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, cercetările fiind efectuate pentru furt calificat în formă continuată. Bărbatul urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Conform legislației în vigoare, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !