Sport

Sezonul de baschet masculin începe la Braşov cu Supercupa României 2025

Sorin Secli

Primul trofeu al noului sezon de baschet masculin se joacă la Brașov! Supercupa României 2025 se dispută în 20 septembrie, de la ora 19:15, în Sala D.P. Colibași. Meciul va aduce față în față două dintre cele mai puternice echipe ale momentului: U-BT Cluj-Napoca, campioana Ligii Naționale, și CSO Voluntari, deținătoarea Cupei României. Partida va fi transmisă live de DigiSport 2 și Prima Sport.

Sezonul de baschet masculin începe la Braşov cu Supercupa României 2025

Cele două echipe își dau acum întâlnire în Supercupă, unde se vor înfrunta pentru primul trofeu al noului sezon, dupǎ ce, în precedentul, U-BT Cluj-Napoca a cucerit al cincilea trofeu consecutiv al Ligii Naționale de Baschet Masculin după o finală intensă cu CSM CSU Oradea, decisă în meciul al cincilea al seriei. CSO Voluntari a obținut Cupa României la Oradea, adăugându-şi în palmares al treilea astfel de trofeu, după edițiile din 2021 și 2022.

„Supercupa României nu este doar un meci, ci o sărbătoare a baschetului românesc ce aduce împreună două dintre cele mai bune echipe din baschetul românesc. Sunt sigură ca acestea vor oferi publicului un spectacol de înalt nivel. Confruntarea dintre U BT Cluj Napoca si CSO Voluntari demonstrează progresul și valoarea baschetului din România și sunt convinsă că vom asista la un duel spectaculos, care va da tonul întregului sezon. În aceeași zi se dispută și Supercupa României la baschet 3×3, o competiție  susținută de Mastercard, care confirmă încă o dată valoarea și atractivitatea baschetului 3×3 – disciplină olimpică pe care Federația Română de Baschet o promovează constant”, a transmis Carmen Tocală, preşedintele Federației Române de Baschet.

baschet
baschet

Supercupa României de la Brașov începe mult mai devreme, în aceeaşi zi, între 12:30 și 16:30, fiind programatǎ Supercupa României la 3×3 – o competiție spectaculoasă ce reunește, in Sala Sporturilor D.P. Colibaşi, unele dintre cele mai puternice echipe din țară.

 Echipe participante: