Social

Mersul trenurilor 2025 – 2026, se înmulţesc trenurile Intercity. Unul şi între Braşov şi Bucureşti

Sorin Secli

Din 14 decembrie, când intră în vigoare Mersul Trenurilor 2025-2026, trenurile Intercity cu care CFR Călători va circula pe rețeaua feroviară națională se vor înmulți ca ciupercile după ploaie. Practic, conducerea operatorului feroviar de stat va transforma multe dintre actualele trenuri Interregio în Intercity. Asta chiar dacă durata călătoriei va fi aceeași, în unele cazuri chiar puțin mai mare. Și multe dintre ele vor fi tot în afara legii, așa cum vom vedea în finalul articolului.

Club Feroviar a intrat în posesia unui draft, un document de lucru (a nu se interpreta că ar fi vreo decizie definitivă!) privind Mersul Trenurilor 2025-2026 în ceea ce privește garniturile operatorului feroviar de stat. Azi vă prezentăm partea referitoare la trenurile Intercity, urmând ca pentru restul să revenim ulterior cu un alt articol.

Studiind atât documentul obținut de noi, cât și actualul grafic de circulație, rezultă două concluzii: 1. Vor fi mai multe trenuri cu rang de Intercity ca acum; 2. Pe unele relații aceste trenuri vor face mai puțin ca acum, pe altele mai mult.

Cele mai multe trenuri Interregio transformate brusc în Intercity sunt cele care circulă/vor circula din București către Modova – Suceava și Iași. Unele sunt semnalizate distinct ca fiind transformate din IR în IC, pe altele le-a identificat noi. Să le luăm pe rând.

București-Suceava și retur

În prezent, pe relația București Nord-Suceava și retur circulă o singură pereche de trenuri Intercity. Este vorba de perechea IC 551 (5 ore și 54 de minute)/IC 552 (6 ore și 2 minute). Începând din 14 decembrie, circulația acestei perechi va fi următoarea: