Eveniment

Se închide circulația pe linia ferată care leagă Ardealul de Moldova. Afectate şi trenuri din Braşov

Sorin Secli

Circulația trenurilor pe linia ferată Moldova-Ardeal va fi oprită timp de două săptămâni, pentru a se putea face lucrări la un nou pod de pe traseu.

Se închide circulația pe linia ferată care leagă Ardealul de Moldova. Afectate şi trenuri din Braşov

Sucursala Regională CF Galați a anunțat că, în vederea realizării noului pod feroviar situat la km CF 110+461, în cadrul contractului „Lucrări de reabilitare pod km 110+461, linia CF Adjud – Siculeni, Lot 7”, executat de SC GDO MOV Baia Mare, circulația feroviară va fi închisă temporar pe linia curentă simplă 504, între stațiile Ghimeș și Lunca de Mijloc.

Închiderea liniei și scoaterea de sub tensiune a liniei de contact de 27.000 V vor avea loc în perioada 21 septembrie 2026, ora 10:00 – 3 noiembrie 2026, ora 10:30. În această perioadă nu vor circula trenuri de călători și de marfă între stațiile Ghimeș și Lunca de Sus.

Transportul călătorilor va fi asigurat prin transbordare cu mijloace auto între stațiile Ghimeș și Lunca de Sus, în ambele sensuri. Pentru trenul R 5201, transbordarea se va realiza pe relația Ghimeș-Miercurea Ciuc, iar autobuzele necesare transportului călătorilor vor fi puse la dispoziție de executantul lucrării, SC GDO MOV Baia Mare.

Închiderea liniei va fi instituită în data de 21 septembrie 2026, ora 10:00, după sosirea trenului R 5203 în stația Lunca de Mijloc (ora 09:42).

Se închide circulația pe linia ferată care leagă Ardealul de Moldova. Afectate şi trenuri din Braşov

În perioada închiderii de linie, vor avea loc următoarele modificări în circulația trenurilor: