
Primarul Brașovului, George Scripcaru, care este vicepreședinte PDL la nivel național, a declarat astăzi, ironic, că „sunt dispus să trec la PNL, dacă acesta este criteriul pe baza căruia se stabilește viitoarea capitală a regiunii“ (aluzie la faptul că primarul Sibiului, Klaus Johannis a trecut la PNL ca orașul de pe Cibin să fie capitala Regiunii Centru).
„Nu cred totuşi, că este un argument că trebuie să fii într-un partid sau în altul, pentru ca oraşul pe care îl reprezinţi să devină capitală. Dacă se pune aşa problema, trecem toţi la acel partid”, a declarat George Scripcaru, care este şi preşedinte al PDL la nivel judetean.
Edilul a precizat că Braşovul a pierdut şefia regiunii, acum câţiva ani când s-au înfiinţat agenţiile de dezvoltare regională, în favoarea Albei, pentru că autoritățile de atunci au refuzat să pună la dispoziția ADR Centru un sediu, în acest sens el precizând că este „dispus“ să cedeze chiar sediul Primăriei.
Mai mult, în urmă cu câteva săptămâni, vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Pascu (PC) spunea că autoritățile județene chiar au un imobil potrivit pentru viitorul guvernator și aparatul de lucru al acestuia. Este vorba despre fosta închisoare a Brașovului, în care a funcţionat Casa Judeţeană de Pensii, vizavi de Magazinul Star, şi în care acum mai bine de şapte decenii funcţiona Închisoarea Centrală a Braşovului. Aici, Ceauşescu a devenit pentru prima dată membru al Partidului Comunist Român, iar la Braşov s-a decis viitoare sa carieră politică.