Eveniment

Scripcaru, încă două dosare la DNA?

Sebastian Dan

scripcaru dnaPrimarul George Scripcaru este pe cale să se mai aleagă cu două dosare penale, anunță stiripesurse.ro, care invocă „surse judiciare locale”. (Din informațiile noastre, de fapt sursele judicare locale sunt surse din fostul PDL, care vrea să îi forțeze mâna lui Scripcaru să demisioneze…)

Astfel, procurorii anticorupţie braşoveni fac cercetări în alte două cazuri suspecte de corupţie: patinoarul olimpic şi „bazinul din Poiana Braşov”.

„În cazul în care informaţiile se vor adeveri şi procurorii vor demara şi audieri şi puneri sub acuzare, atunci primarul George Scripcaru se va afla în mare dificultate”, mai scriu cei de la stiripesurse.

Având în vedere că nu există un bazin în Poiana Brașov, este vorba fie despre bazinul olimpic de la Gară, fie de investiția realizată pentru extinderea și modernizarea domeniului schiabil din Poiana Brașov…

În acest moment el este cercetat pentru corupţie în care, potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2010-2012, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte persoane, a acţionat şi a determinat funcţionari din Primăria/ Consiliului Local Braşov şi angajaţi din cadrul SC CET SA şi SC Tetkron SRL să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia încheierii unor contracte/ convenţii cu o firmă privată, urmărind obţinerea pentru aceasta şi persoanele care o administrau de foloase necuvenite, respectiv sume de bani şi bunuri din patrimoniul societăţilor deţinute de municipalitate.