Elevii care învață la Școala Gimnazială nr. 4 vor fi mutați la Liceul de Artă Hans Mattis Teutsch ( fosta școală 20), începând din luna octombrie, pentru lucrările de reabilitare termică a clădirii, care urmează să înceapă.
Decizia a fost luată de municipalitatea braşoveană pentru a se putea asigura un front de lucru firmei care va reabilita unitatea.
Ptrivit hotărârii, și copiii de la grădinița care funcționează la parterul clădirii, vor fi mutați la Grădinița Martinică.
De altfel, pentru a pregăti primirea copiilor de la școala nr. 4, Grădinița Matrinică a primit suma de 50.000 de lei de la buget, printr-o rectificare bugetară aprobată la ședința de vineri a Consiliului Local.
Unitatea de învățământ va fi reabilitată printr-un proiect finanţat din fonduri elveţiene.
O altă unitate de învăţământ care va intra în reabilitate cu fonduri elveţiene este Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil”, dar aceasta nu va fi închisă. În urma discuţiilor dintre reprezentanţii Primăriei Braşov, ai unităţii şcolare şi ai constructorului, s-a ajuns la concluzia că se poate lucra pe etaje, astfel că elevii pot fi mutaţi dintr-un corp al liceului în altul sau de la un etaj la altul, scrie BunaZiuaBrasov.
Pentru reabilitările termice de la cele două unități de învățământ, municipiul Brașov Pentru a primit o cofinanţare din fonduri elveţiene, prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, în valoare 8,827 milioane lei (2,080 milioane de franci elveţieni), cofinanţarea municipiului fiind de 3,822 milioane lei.