Pe de altă parte, scăderile salariului mediu net faţă de luna septembrie 2025 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale.
Salariul mediu brut, în octombrie 2025, a fost 9.152 de lei, cu 74 lei (+0,8%) mai mare decât cel din septembrie.
Salariul mediu net a fost de 5492 de lei, în octombrie, cu o creștere de 4,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari valori înregistrându-se în activiăți de servicii în tehnologia informaţiei (11.810 lei), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La polul opus s-au situat salariile din hoteluri şi restaurante – 3.396 de lei.
Câştigul salarial mediu brut, în octombrie 2025, a fost 9.152 de lei, cu 74 lei (+0,8%) mai mare decât cel din septembrie.
Raportat la luna septembrie 2025, în octombrie, anul curent, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri dar şi în urma realizărilor de producţie sau încasărilor mai mari.
Astfel, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, cu 12,9%, respectiv în tranzacţii imobiliare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cu procente cuprinse între 4% şi 5,5%, potrivit Agerpres.
Cauzele scăderii salariului mediu net
Pe de altă parte, scăderile salariului mediu net faţă de luna septembrie 2025 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). Totodată, diminuarea câştigului salarial mediu net a fost determinat de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).
Datele INS relevă faptul că scăderi importante ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (-14,2%), în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-13,9%), precum şi în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria metalurgică (între 5,5% şi 8,5%).
Conform statisticii oficiale, în sectorul bugetar au fost raportate creşteri ale câştigului salarial mediu net, în octombrie 2025 vs septembrie 2025, în învăţământ (+2,4%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), în administraţia publică (+0,8%) şi în sănătate şi asistenţă socială (+0,2%).







