Sala Sporturilor „D.P. COlibași“ va fi închisă de luni, pentru reparații capitale și modernizarea bazinului de înot. Finanțarea va fi asigurată de către Compania Naţională de Investiţii (CNI).
Antrenamentele sportivilor brașoveni și competițiile sportive programate pentru perioada următoare se vor desfășura în sala de sport a Şcolii Generale nr. 11, care are dotările necesare, a anunțat viceprimarul Adrian Gabor.
Construită în anul 1975, Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi” nu a suferit niciun proces semnificativ de modernizare. Primele lucrări mai serioase de reabilitare la baza sportivă au avut loc în luna februarie a anului 2005, înaintea partidelor de tenis din Cupa Davis, dintre România şi Ucraina. În acea perioadă a fost schimbat, pentru prima dată, parchetul. La sfârşitul anului 2009, complexul sportiv a trecut printr-un proces de modernizare prin care s-au mărit suprafaţa de joc şi numărul de locuri din tribune.