Din judeţ

S-a finalizat construcția ocolitoarei mici a municipiului Săcele!

Sebastian Dan

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunțat că mâine se va deschide oficial Ocolitoarea Mică a municipiului Săcele.

Recepţia va avea loc în data de 4 decembrie 2012, ora 1100 ,  la km 3+785 al Variantei Ocolitoare a Municipiului Săcele (intersecţia cu DJ 103B – spre Tărlungeni).

Ocolitoare face legătura între drumul naţional DN1A (Limita jud. Prahova – Săcele DN1), tronsonul existent din Ocolitoarea mică a municipiului Săcele şi Ocolitoarea municipiului Braşov. Ocolitoarea asigură legătura între DN1A (Limita jud. Prahova – Săcele DN1) cu DN10 (Hărman (DN11) – Prejmer – Teliu – Limita jud. Covasna) şi DN11 (Braşov DN1 – Limita jud. Covasna).

Lungimea totală a Ocolitoarei Mici a municipiului Săcele este de: 4,22 km.

Cu ajutorul acestei Ocolitoare se realizează:

  • scoaterea traficului greu în afara zonei centrale şi de locuinţe, respectiv în afara oraşului Săcele;
  • reducerea impactului negativ asupra mediului, prin diminuarea importantă a emisiilor de poluanţi (în conformitate cu politica de transport aplicată de Uniunea Europeană);
  • creşterea siguranţei circulaţiei şi a confortului pentru conducătorii auto.
  • îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie în municipiul Săcele;

Proiectarea lucrării a durat 2 luni, iar execuţie lucrări a durat 4 luni. Ordinul de începere a proiectării s-a dat în data de 29.03.2012. Ordin de începere a lucrări s-a dat în data de 18.06.2012. Termenul  de punere în funcțiune a fost 26.11.2012.