Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs sâmbătă seară în zona Vrancea. Seismul a fost resimțit și în Brașov.
Acesta a fost urmat de două replici, de 2,8 grade pe scara Richter, respectiv de 3,3 grade, ambele la mică adâncime, acestea fiind replici de intensitate mai mică ale cutremurului de 5,7 grade produs în aceeași zonă, la 21,14.
Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat că nu sunt de aşteptat alte cutremure mari în zonă.
„De regulă, în această zonă seismică avem cutremure de adâncimi de 90 până la 140 de kilometri. Cel de sâmbătă seară a fost la adâncimea de 40 de kilometri şi din acest motiv a fost resimţit relativ puternic”, a explicat directorul INFP.
Acesta este cel mai mare cutremur ca magnitudine produs anul acesta în România. Anul trecut, la 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe Richter.